mic studiu asupra albastrului

Pentru că frigul s'a hotărît să fie hoţ şi să se plimbe răzleţ pînă în centrul măduvei osoase, vuind chiar şi în cele două emisfere cerebrale, şi pentru că'l ştiam încăpăţînat şi neascultător la rugăminţi, l'am lăsat în pace.
Şi pentru că eu am fost cuminte, în timp ce'mi suflam în pumni pentru a putea mişca pixul pe coala ce absorbea noţiunile incerte, ferestrele din dreptunghiuri mari de lemn reflectau un cer vast, în care să te contopeşti şi să te ascunzi în acelaşi albastru de care mi se face uneori dor.
Şi'am gonit cu un ciob de eprubetă toate gîndurile ce se îngrămădeau să mă încălzească, încercînd să'mi amăgească simţurile şi atenţia, să mă atragă în vîrtejul lor mirosind a naftalină şi a ferfeniţe.
Mi'am muşcat buza , am întors privirea spre prezent,descîlcind crengile în care eram gata să mă încurc din nou, am strîns pixul, lăsîndu'l să preia cuvintele potrivite.
Cerul mă privea cu imensitate, un ochi de mare prea clar şi prea limpede pentru a fi sincer.

pas roşu

Mîinile îi atîrnau în buzunare asemenea unor cîrlige agăţate la întîmplare de sîrma pentru rufe, degetele încercînd să se încălzească unele pe altele, să se protejeze împotriva valurilor de vînt ce adulmecau la fiecare deschidere a uşilor tramvaiului în staţiile cu soare colţuros.
Îşi pusese pantofi roşii, poate că în subconştient răsărise asemenea unui ghiocel speranţa că prietenul ei, vîntul,o va purta în vîrtej ameţitor în Ţara lui Oz, unde fiecare găseşte ce îi lipseşte.
Cerul era de sticlă, atît de neted şi limpede, totuşi atît de departe, iar lumina se lăsa fragmentată de siluete zgribulite ,căpătînd forme haotice.
O luase la întîmplare pe o străduţă tăcută, pantofii roşii sunînd a sec pe asfalturile sparte şi strîmbe, sprijinind case nelocuite, pe care ar fi vrut să le încălzească cu zîmbete şi spumă de lapte, să le îmbrace în tapet şi covoare groase, să le locuiască cu oameni-suflet care să stea tot timpul la fereastră, făcînd cu mîna necunoscuţilor cu pantofi roşii, aflaţi în căutarea unor răspunsuri.
Spera să se rătăcească.

volatil

Timpul e un pachet mare de pulbere fină. Numai că în loc să'l aruncăm în aer şi să strănutăm sub particulele sale microscopice, în loc să ne pudrăm în zîmbet alb, în loc să'l strecurăm printre degete, ascunzînd cîte un bob, noi îl cîntărim, îl împărţim, îl divizăm şi'l ambalăm în pungi de hîrtie.
Pungi pe care notăm cu pastă neagră data expirării şi cantitatea. Pungi pe care apoi le ordonăm pe rafturi ferite de lumină, la loc răcoros.
Timpul nu mai e al meu. Alte mîini presară praf asupra zilelor mele, acele ceasului tac în ritm cu pulsul oraşului.
Mă întreb dacă mă mai poate surprinde.
Şi'aproape că simt lentoarea unei mîngîieri în alb; deschid ochii. Nu'i decît un clovn.

static

Tramvai oprit între staţii din cauza aglomeraţiei şi a traficului corespunzător unei ore de vîrf. Priveam obosită pe geamul prăfuit, gîndindu'mă la gri'ul mării, fotografiat în amănunt pe retină.
O casă veche, ca toate celelalte pe lîngă care trec în fiecare zi, cu tocul ferestrelor scorojit de vreme şi nepăsare. Pe trepte, parcă aşteptînd dintotdeauna pe cineva care nu va ajunge niciodată, o bătrînă cu rochie trasă peste genunchii slabi, cu pantofi negri fără toc şi cu o basma peste păr, legată la spate.
Mîna dreaptă îi fremăta pe piatra scării, degetele urmînd un ritual, două bătăi cu palma, o rotire a pumnului,o ridicare din umăr şi o întoarcere a capului, bruscă şi atît de nelalocul ei, parcă cineva ar fi strigat'o şi ea ar fi tresărit speriată, ştiind că mai mult de atît nu poate face.
Un joc al corpului, repetat la fiecare jumătate de minut, un dans al degetelor, pe cît de monoton, atît de fascinant.
Dacă nu ar fi fost tremorul şi mişcarea umerilor, bătrîna mi'ar fi părut sculptată din aceeaşi piatră a scărilor, uşor ciobită.
De cît timp să fi stat şi cît timp să fi rămas acolo, nu am să ştiu.
După o staţie, prezenţa bătrînei pe scări a devenit incertă.

octombrie, deja

Octombrie e un popas calm al toamnei, un timp de răgaz pentru fugă.
E în virozele cu glasuri groase şi răguşite, în pastilele colorate ce tratează durerea din gît, avînd arome de mentol, lămîie sau portocale. Pentru diabetici, fără zahăr. Pentru efect potenţat, cu anestezic. Pentru imunitate, cu vitamina C şi propolis.
Octombrie se desface lent din lumina coaptă şi blîndă, răsfirată printre pantofi călători, mîngîiată cu melancolie de palme făcute căuş, în aşteptare.
În octombrie, străzile se îneacă în ploi monotone, cîntate cu acelaşi ritm, apoi sînt bandajate în nuanţe de verde bătrîn şi roşu aprins.
Piaţa de flori a lunii octombrie e rumenă şi veselă ,cu buchete goase de crizanteme galben aprins, tocmai bune pentru a îngropa între petale doruri şi nedumeriri.
Octombrie e luna de deghizare a toamnei.
Vreau să obosesc în octombrie. Să respir anotimpul ăsta ce'mi pîndeşte la colţ sufletul.

scoicile, castanele şi nisipul dintr'un serveţel

nimeni pe străzi.
ferestre şi uşi închise peste pustiu.
o alee cu castane dezbrăcate đin căsuţele lor ţepoase
o alta cu melci înfăşuraţi în tăceri groase şi călduroase
apoi , în sfîrşit, marea.
nisip umed şi tare, amprente de pescăruşi pe suprafaţă
scoici zgribulite şi ciudate
o mare rea, în rochie verde închis, accesorii metalice, trenă din dantelă spumoasă
vînt ce'a găsit liber la mine'n suflet, cît aş fi vrut să urlu mai tare decît el.
nu ştiu cum să scriu despre marea din octombrie fără să mi se pară cuvintele fade.
nu mi'a ajuns, îi vreau înapoi vuietul, răceala, furia cu care gusta din nisip.

dor

zece degete cu unghii mici şi roşii asemenea petalelor de mac freamătă printre haine şi eşarfe. de dimineaţă mă voi trezi cu marea în braţe.