exercițiu de amintire

Moartea trage cu ochiul la gurile noastre și cu urechea la ochii noștri. Din degete ni se scurg păsări, ba albe,ba negre, ca pe o tablă de șah pe care se aleargă numai nebunii. Între noi se așază oameni ce povestesc despre oameni ce își amintesc de oameni ce iubesc alți sau aceiași oameni pe care ii dor oamenii ce au uitat să fie om.
Caii au îngropat poveștile sub potcoavele proaspăt țintuite ce miros a încins. Atunci ne-am uitat cu toții capetele în pământul cu personaje, promițând că ne vom întoarce curând, la sfârșitul realității. Avea să fie totul roșu, caii aveau să poarte ochi blânzi și clari, cât să se vadă în ei un viitor verde.
Nu știu să spun ce doare sau cum se despică coșmarurile în mâinile bătătorite ale țărăncilor. Pe fereastră se observă o casă galbenă din care iese soarele, chiar și în acest încruntat octombrie.

semafor

  Timpul ramasese incruntat inca de acum doua veri. Pe vremea aceea  literele se impleteau cu usurinta, se alintau mangaindu-si si indragindu-si asperitatile, clocoteau si taceau deopotriva, pe ritmul infometat al degetelor si mintii doritoare de joc.
Si mi se facu dor. Dincolo de incruntarea cumva impietrita, am simtit din nou ca si aici imi e locul, ca scrisul ma fericeste si descreteste timpuri si frici.
  Tot invatam ca e simplu, nu? Sa ne bucuram de o dimineata tarzie, de o batrana cu basma inflorata vanzand levantica dintr-un cos impletit, de ploaia fara umbrela, de o cladire- poveste, de un strain zambaret, de o fereastra prin care tragi cu ochiul la alta viata, de domnul ce vinde viniluri cu povesti nordice, de macul dintre dinti postcovrig, de intalniri cu oamenii dragi, de o bere la bodega cu amintiri, de cioburi ce nu pot fi insemnate la realizari majore, nu au nicio casuta a lor pentru a fi bifate la chestionare, dar care ne fac, atat de frumos, oameni. Povestile se ascund in detalii, ca atunci cand desfaci o castana inca cruda si iti ramane in tegument mirosul acela viu si ascutit, nu neaparat placut, dar pe care nu te poti abtine sa nu il inspiri din cand in cand.
   Da, da, de asta mi-a fost dor! Sa imi amintesc si sa regasesc castane tinere!

pe asfalt

Hai,vii odata? Inca nu e nimeni pe strazi si am sa iti pot arata radiografii de demisol si de intersectii si de mucegaiuri. Langa Gara de Nord, unde tot timpul ametesc, exista o prajitorie de cafea (?), stiu si numele strazii, e banal, cu un numar rotund si simplist, dar iti dai seama ce miros e acolo? sa prajesti cafea o viata, ce mai viata!

Hai, nu rade ! Pe strada Banu Maracine (fosta Cilindrului - pentru cei cilindrici ), trei puradei , doua ele si un el, negriciosi si nazbatiosi, se improscau cu apa in mijlocul trotuarului, cu harmalaie si ras cu tremurat de coaste, frumos ignorand atentionari si amenintari de imbolnaviri, pe asemenea temperaturi ce altceva sa faci, nu? Cu mintea mea (ne)serioasa am gandit ca as avea si eu pofta sa ma zbantui sub furtunul lunguiet cu apa racoritoare, trecand totusi serioasa pe langa cei trei, zambind numai pe interior.

Hai, razi! Baietelul a tipat dupa mine "Vrei si tu?" si mi'a improscat latura dreapta superioara, inclusiv lentila ochelarilor! Si am ras,na!

Hai, ce ai de zis?

(re) chemari

Vino, i'am soptit, sa ne strivim gingiile in clapele pianului mustrator, printre campuri orbitoare de levantica, unde sa cadem liber ca pasarea cerului si sa facem schimb de maini si minti, unde sa aruncam cu oximoroane si absurditati, unde sa ne decojim de fotografiile iradiate ale trupurilor imputinate.
Hai, nu iti ascunde obsesiile, ma poti abandona si regasi in acelasi pat cu cearceafuri vorbitoare, ma poti uita si iubi cautandu-mi venele, ma poti bea si scuipa cu aceeasi gura amara si mirata.
Stii, sferele ma ametesc, numai trage cu urechea la dansul meu de fluture innebunit in incandescenta. Nu te teme, nu fur nimic din tine, nici nu zabovesc, da'mi numai un pahar cu vin si priveste cum visez foca ce mananca fete cu parul lung cat ele insele, infasoara'ma in fumuri lungi ale acelor tigari trecute clandestin, aerate si aromate,dansele stiu mai bine sa decimeze frumosul.
Da'mi, de sub maneci incetinite, strazi intortocheate si palarii demodate cu iepuroaice gestante, invata odata sa spui minciuni proaspete ca cuburile de gheata, pleaca desirandu'te in rugaciuni pentru prostie, lasa'ma pe mine cu clopotele.

titlu cu chihlimbar

I se dadusera doua borcane pline cu miere, nu din acelea ce tin la silueta, ci borcane sanatoase,de-ar fi avut obraji ar fi fost rumeni, iti venea parca sa le pui cate un sort de bucatarie frumos colorat si sa le trimiti sa gateasca ceva cu dovleac.
Avea o geanta mare in care locuia temporar o carte pretentioasa si un pic nebuna, povestind ea insasi despre nebunia si frumusetea unui om neinteles, asa ca borcanele si-au gasit loc langa carte si celelalte obiecte neinsufletite. Afara era frig,bineinteles, in tramvai mirosea a ars, ii era teama ca au sa se poticneasca intre statii si nimeni nu are sa stie sa acorde primul ajutor tramvaiului. Cineva deschisese un geam, altcineva incepuse sa zbiere furios ca si asa e frig, vreti sa inghetam de tot?! Zgomote propagate in cele trei vagoane, obosite si ele, poate oarecum surde, o fi fost si tramvaiul asta batran si obosit. N-o mai fi putut, cu ce era de vina?
Ei ii era rusine, o ametise usor mirosul de gaz, nu stia in care parte sa se uite, asa ca vru sa scoata cartea, sa se ascunda si ea de toti oamenii care o speriau cu certitudinile lor vociferante. Ei,dar ce se intamplase intre timp? Borcanele, tot foindu-se si ascultand povestea calului batut de vizitiu, s-au revoltat si ele, au inceput sa fiarba de furie, sa bombane, astfel ca le-au sarit capacele si tot lichidul acela, atat de frumos galben si atat de dulce vascos, a luat in primire interiorul gentii. Asta au gasit mainile ei, dand sa scoata cartea, s-au afundat usor in miere, tresarind din cauza contactului initial, apoi dand sa fuga, insa unde? La exterior oamenii se certau inca in tramvaiul ce parea sa incetineasca din ce in ce mai mult. Asa ca le-a lasat acolo, doua maini infrigurate in acel mediu cleios si dulce, incalzind-o dintr-o data, nu doar din cauza situatiei haioase.
Atunci ea le-a dorit tuturor sa gaseasca miere prin buzunare, caciuli,manusi,genti,incaltari.
Avea sa ajunga acasa curand si sa guste mierea de pe degete,gandindu-se numai, bietul tramvai o fi ajuns la capat?

incercare de spontan

Lui I. nu-i ascunsese niciodata nimic, nu intentionat cel putin. La fiecare cotitura brusca ,impaiata in sperietoare de ciori, pe care o lua viata ei, isi dorea, mental si mai ales sufleteste sa-l stranga de incheietura subtire, sa-l traga de parul acela incalcit, sa-si infiga dintii in zambetul lui pasnic; uneori chiar sa-i loveasca absenta de pe trotuare, dintre cearceafuri, din ibricul de cafea pentru o singura persoana.

Cu toate astea, se infiripau unele momente cand il uita pe I., in niciun caz intentionat, dar cand si cand veneau cocorii si cerul se asurzea sub tipete si soprane, iar atentia ei se indrepta concentrat spre minuscule informatii, ca de exemplu denumirea licuricilor de noapte, povestea inventarii ghilotinei, dezbaterea accesului fructelor in rai, si toate aceste forme de distractie, lasand firele lui I. cumva suspendate, dar nu si uitate.

Erau putini pasii pe care-i facusera impreuna, cuvintele ar fi putut incapea cu usurinta in trei buzunare si un pantof fara toc, noptile capatau forma lichida si se prelingeau sub unghii, lasandu-le miros usor de iarba si lacrimi.

Stia ca I. nu se gandeste la ea. Evita sa-l intalneasca, s-ar fi purtat iar ca o salbatica, inmarmurita si complet tacuta, ca si cum s-ar fi putut transforma, spontan, in piatra.

Cu toate astea, senzatiile sunt acute, si daca ii sunt de ajuns, cine poate spune ca nu sunt adevarul ei?

( pe I. nu-l cunoaste nimeni, si-l coloreaza ea din bucati de sticla, ceruri si colivii )

compunere artificiala

Picioarele se umfla de ras, pe sine de mercur se dau de-a dura farfurii pline cu lumini incandescente, in timp ce unii caini neatenti alearga ciocurile berzelor printre sticlele farurilor, aproape sterse in galbenul natural.

Degetele de la picioare, imbaiate si imbracate in pijamale cu desene animate fugite de pe ecrane plate, se joaca, stangul impotriva dreptului, mima; numai degetul mic al talpii stangi, capatuit cu zeci de Mutulici pe un fond cat de cat verde, nu indrazneste sa gesticuleze, daramite sa incerce sa sopteasca, chiar si balbait, cuvantul pe care degetul adversar, plin de el, l-a ales. literele i se inghesuie intre dinti, se imbulzesc dar nu-si asteapta ordinea, asa ca tot incearca, pe cerul gurii, sa le oranduiasca, uite-asa, in ordinea ce-ar trebui sa sune, melodios si formidabil de complicat, p-e-z-e-v-e-n-g-h-i. proprietarul acestor unelte tactile priveste nedumerit forfota, incercand, in zadar, sa le linisteasca, doar e noapte si noaptea toti oamenii ar trebui sa doarma, mai ales dupa picaturile de valeriana picurate cu atentia unui chimist in ceasca cu lapte cald pusa cu grija la capataiul patului.

cutiile toracice isi imprumuta, pe la Cutitul de Argint, ochii mortilor culesi de prin liliecii imbatraniti, schimbandu-i, doua intersectii mai departe, pe sticle cu lichide vascoase, pe nasturi aromati si mincinosi, pe matasuri imbracate de umeri rotunzi ca gutuile implinite, pe muscaturi de dinti geometrice, toate acestea oferite la jumatate de pret daca pe inserat strazile tac si cerul pune de-un taifas violet.

aspira cu nesat aceste paranteze-acolade, element complicat al exercitiilor de matematica din scoala, cand stiloul, furios, in loc de rezultat, improsca o pata diforma de cerneala, revolta a timpului obligat sa se poarte cuviincios pe scaunul cu spatar incomod din fata biroului pedepsit cu manuale, culegeri,atlase si dictionare. aspira-le cu nesat, acum toate acestea sunt caramida, nu-ti sterge praful pe hainele de serviciu, dar desfa palma peste gura si inghite-l, un pic de portocaliu nu are ce sa strice, doar si morcovii au aceeasi nuanta.

mai taci si tu, te rog.

promisiune

avem sa fim bine, asa, cu sensul diferit fata de ceilalti, cu mainile la ochi in alegerea drumurilor, cu genunchii juliti de atatea tentative de sarit din copac.
iti spun acum ca asa are sa fie, atomi gravitand haotic, maini indesate cu nesat prin carti si imagini, suflete inghitite printr-o singura clipire, pietre sprijinite in stomac, guri amarui zambind prea devreme resemnat,teorii si demonstratii perfecte in privinta sentimentelor, usorul schiopatat al visului si multele cochilii de melc prin care ne traiesc fricile.

are sa fie bine, ma auzi?

aprilie paralel

cum se infioara luminile sfasiate de nuanta, mergand asa, agale, de-a lungul zilelor, strivindu-si mucuri de tigara si umplandu-si pumnii cu aerul ploios si un pic ierbos.
cum se aduna, ca-ntr-o matca,cazaturile sigure ale randunicilor,venind de departe, in urma ecoului. de-abia apuca cerul sa se apropie de fruntile noastre, sufland fum nervos se interpun nori negri, doar din orgoliu.

e liniste, e cald, lumina e bolnavicios de incruntata, cu toate astea iti cere parca sa-i dai o imbratisare, asa cum poti tu, chiar si cu mainile la piept, in semn de autoaparare.

aprilie,acum doi ani, era altfel. pe atunci exista inca, la fel de palpabila ca resemnarea de-acum, posibilitatea. si povestea scafandrului, cu toate celelalte completari ce murmurau ca are sa fie, curand, altfel.

acum doi ani, aprilie a deschis ochii si m-a privit pe mine, nu stiu de ce. am mancat pietre, tu le dadeai de-a dura prin cuvinte.

(nu) ar trebui

curand au sa se scuture copacii nevrotici de prea multa seva si diafane culori pigmentate, talpile plate sau tocurile-cui vor calca vociferant petalele rusinate de prezenta lor acolo, pe jos, insa acum, chiar acum, deschide orice fereastra si gaseste punctul-lumina ce-ti va parea, din obisnuinta si resemnare cu plictisul, imposibil. cu toate astea, e real.
zilele nu ar trebui sa fie inghesuite in haine scortoase si cu prea mult zel apretate, fiecareia ar trebui sa i se ia, asa, procentual si crescator, cateva clipe de limpezire.
insa vietile se (pe)trec asemenea crengilor efemer inflorite.

carourile de pe cuburi

e neclar. ne-am poticnit in fraze artagoase si inalte cat lungimea talpii mele stangi,care este cu un centimetru mai mare decat cea dreapta. ocheanul din dreptul orbitei s-a incapatanat sa faca tandari din orice obiect asupra caruia era indreptat.
pe strada maria moscu hagi ne-am agatat mainile intr-o poarta cu inflorituri metalice, dincolo de care murisera, pe rand, o cada verde, o masina prinsa la mijloc printre alte cadavre si o colivie cu gratii paralele, decedate de suparare ca nu se vor atinge niciodata. asta dupa ce aflaseram,daramand vrafuri de carti si primind recomandari impotriva lecturarii lui bukowski, ca barbatii iubesc cu ochii si femeile cu urechile.

e clar. mostrele de viata se ofera pe aleile din care cresc cladiri cu balcoane subrede, mancate de ploaie si arse de soare. verbele prefera gerunziul si frazele-rotocoale,aratandu-si coatele julite in timp ce alearga pe maidanul transformat in teren de fotbal, alaturi de baietii tunsi la zero.

coperta de pe miercuri

i-a placut azi laptele cu cafea si usorul gust de carton, apoi dezmembrarea tacerii sub o culoare de stilou de clasa intai, in timp ce golul copacilor se ingreuna precar peste ora fixa anuntata de ceasul de la intrarea principala a parcului. i-au placut si bucatelele de ciocolata alba roase sub pavaza rasului si de sub parfum de fum albastru, i-a placut, de data asta cu tristete, de batranul nebun cu barba alba si haina neagra care i-a cerut, cu voce joasa, o tigara. nu si-a aprins-o, poate ca astepta ceva, un moment.i-ar fi dat doua, daca si-ar fi dat seama atunci.

i-a placut ca la cinematograf a ajuns in cinci minute pe stradutele inguste cu case de pe acoperisul carora ne cresc copacei, ca a dat trei lei pe bilet si ca sala mica cu scaune rosii nu mai avea locuri libere decat in fata, in randul al treilea, ea oricum nu vede mai din spate. i-a placut, desi frigul ii tot dadea de furca cu manecile prea scurte ale jachetei, filmul alb-negru din '61, cu cantec de copii si scenariu frumos, i-a placut ca inainte oamenii credeau mai usor unii in ceilalti, desi erau poate la fel de rai. si se iertau mai usor, si se iubeau fara presupuse complicatii.

i-a placut ca azi a pasit pe concret, ca a vazut panouri de curenti josi, prize, centrale termice, dispozitive ce fac ca aerul sa se plimbe circular, masini mari si zgomotoase, muncitori servind masa din recipiente de plastic aduse in lazi, gramezi de pamant, bucati de gresie, stinghii si alte materiale din care cresc incaperile. a masurat drumul de acolo si pana la intersectie in pasi vorbitori despre clantele aramii si intaietatea masinii de spalat fata de frigider, despre balconul mare si spatiile ascunse, bune pentru carti si ganduri.

vremea iernii a trecut, ea a scos la vedere purtarea de primavara.

anatomie comparata

de la clavicula la radius poti ajunge doar coborand pe scara din ochi de peste, cand asupra coastelor se lasa dupa-amiaza,e un singur moment fractionat dintr-a mia parte a unei taceri, un bob de timp, strecurat cu grija de cel ce paseste prin incaperile fara brate, cu buzele cusute de arterele frunzelor de primavara.

peste chenarele pline de prafuri in tonuri de prea mult gri se asaza, in ordine descrescatoare, ultimii flasnetari ai lumii, cantatori din cutii de lemn de cires, prin care aerul pune in miscare mecanisme simple si secrete.

suntem chiar aici, si noi, unde iarna pupa cerul in culori nebune, aruncand in singurul punct cardinal, sud, plicuri nedesfacute si fotografii sterse. pune degetul aici, si ciocane codul implantat de mult in tine, daca am sa-mi amintesc am sa deschid fruntea si-am sa te las sa zabovesti un pic, cat ia unui cocor sa prinda drag de inaltime.

o voce de fetita ce-si roade unghiile spunea, parca ieri, ca tramvaiul a imbatranit, e vechi ai are sa iasa probabil la pensie, asemenea bunicilor. tramvaiele pensionare au sa capete, deci, insomnii, au sa joace sah pe mesele din parc, si-au sa cumpere crema adeziva pentru proteze. vor folosi fraze ca "pe sinele mele..." si vor spune, in zilele lungi si schiopatate, povesti cu talc despre oameni, despre paralel si fire electrice.

singurul pas pe care am de gand sa-l mai fac nu e nicidecum orb, dimpotriva, si-a atasat becuri noi,puternice, cu care va vedea pana unde nimeni nu a facut-o. mai astept un pic, sa decid cu ce-l incalt.

imobilitatea expunerii

Eu stiu despre mine, ca dorm, ca merg, ca uneori spal vase, ca traversez strazi si schimb tramvaie, ca citesc si beau cafele, toate aceste etichete sub forma de abtibilduri hasurate ce se reunesc sub umbrela cu nume de timp, stiu, si cu toate astea, langa mine, eu stau. o forma statica, tacuta, de renuntare, o piesa zgariata si inutila a unui mecanism candva viu, nu neaparat trist, doar in starea asta de nemiscare, imobilitate , asemenea unui panou peste care nimeni nu scrie nimic, cu toate ca langa el stau imprastiate o multime de culori, in forma solida eu nu am nici maini, nici gura, nici expresii, nici vise.

Eu stiu despre timp ca nu are niciun folos sa iti bati capul cu modelarea lui, egal si la fel masurat va trece in continuare, doar noi ne impiedicam de absurd cand ne spunem baliverne despre scurgerea zilelor si orelor, despre trecerea anotimpurilor si despre hartile pe care ni le creionam pentru timpul din viitor despre care nu stim, pana la urma, nimic, nimic, nimic.

Eu stiu ca nu fac nimic, si de m-ai intreba ce vreau sa fac, nici ca as sti sa spun. Ridic din umeri si ma intorc la ce stiu, in dimineata asta miroase a zambila, cafea cu scortisoara si ciocolata cu martipan.

mini-dorinte pentru maxi-sperante

Dilemele se manifesta bizar, un foc de paie uneori, asemenea aparitiei pe scena a magicianului, alteori o lenta scurgere a urmelor de incaltaminte pe unele podele uscate. Si uita-te atent, eu am luat-o spre nord si picaturile de zapada topita, unite in forma asta rotunjita de bocanc cu blana au pornit-o de capul lor tocmai spre vest, de unde ne vin mereu vestile proaste, sub forma ghearelor de ciori legate cu sfori taciturne, in funde strambe si inegale.

Trei caiete asteapta trei povesti. Dar degetele nu le deschid niciodata, mai degraba ar scrie pe pereti sau in aer decat sa puna pe hartia moale dintre copertele cu nume pretentios vreun cuvant ce nu va mai putea fi apoi nici sters, nici negat. gestul simplu al darului obliga mai mult decat orice la crearea unor intamplari de dincolo de imaginatia proprie, de inventarea unor aripi atat de aparte incat unul din carnetele sa poata fi impachetat si stampilat si trimis inapoi, asemenea porumbeilor calatori, aducatori a semne de viata mult asteptate.

Muzica isi scurge notele in cavitatea toracica si tare ti-as mai saruta ochii acum, sa nu-mi mai spuna niciodata ca drumurile sunt paralele si barcutele din hartie vor intra la apa cat de curand. Scortisoara, bucati de migdale, lamai verzi si un cantec-descantec, un sir de embleme tinute in secret intr-o cutie de carton sub pat, alaturi de fotografii invechite si alte amintiri cu miros de mucegai.

Suntem o operatie matematica, e simplu. Deschidem orice manual si ne regasim acolo, chiar si o coasta, chiar si maxilarul, chiar si sufletul, uneori. De-asta as pune pe foc toate cartile de matematica, sa ne uitam teoremele si axiomele, sa uit si eu ca niciodata nu am putut pricepe limitele si derivatele.

Mi-ar placea sa am mustata, din aceea groasa, cu varfuri arcuite, ce pare sa zambeasca continuu, fara ca posesorul sa fie nevoit sa schiteze macar vreun gest. Mi-as pune-o in zilele in care e soare si toti sunt lenesi, numai ca nu stiu daca m-as descurca si cu vata pe bat. Nu-i nimic, o dezlipesc, o pun intr-o batista, termin vata pe bat si apoi o atasez la loc. Da, ce mi-ar placea!

halucinatii de duminica

cu toate ca nu a aparut nicio stire oficiala, nici la radio, nici in ziare, in acest sfarsit de saptamana a avut loc congresul oamenilor de zapada, chiar in parcul din centrul orasului. bineinteles, toate locurile au fost rezervate din timp de catre domnii si doamnele imbracati fie in fasii fie in mormane de omat,iar organizatorii, cuprinsi de spiritul inovator si ajutati de cadrul de desfasurare al conferintelor, au adaugat locuri suplimentare la loje, pe crengile copacilor denumiti in latina de placutele vizibile primavara.

trecatorii au avut si ei acces, limitat ce-i drept si fara posibilitatea de a achizitiona la intrare mapa cu toate informatiile necesare si cu translatorul electronic ce urma sa interpreteze discutiile oamenilor de zapada din limbajul lor, inghetat, in limba romana. cu toate astea, cuprinsi de entuziasm, unul mai degraba numeric, vocile lor au inregistrat un numar mai mare de decibeli decat prezentatorii, astfel incat juriul nu a putut decide niciun castigator,iar cei interesati nu au inteles nimic din studiile efectuate, din rezultate si concluzii. Au plecat nemultumiti, hotarati ca pe viitor sa-l angajeze pe seful gerului, pentru a preintampina asemenea intamplari nefericite. Cu siguranta, trebuie modificate si locul, si ziua si ora.

la lasarea serii bancile erau in continuare ocupate, ramasesera domnii si doamnele de zapada sa admire calmul aleilor inghetate si al copacilor purtatori de fulare de omat. din loc in loc, eu ma opream sa privesc in ochii din felurite materiale ai oamenilor de zapada, mai mari sau mai mici, inzestrati cu brate ramificate, cu nasturi alambicati, cu nasuri si guri ranjitoare sau infricosatoare. Aproape de marginea inghetata a lacului am nimerit peste o familie, parintii asteptand parca o saniuta albastra in care sa-si plimbe copilul, mandru detinator al unei caciuli in dungi fosforesente. Mai departe, izolat si parca trist, pe-un scaun din aceeasi zapada ce-l nascuse si pe el, statea un arlechin, avea un capac rosu pe post de nas si dadea impresia ca se gandeste intens la un truc cu care sa-i faca pe ceilalti sa rada.

cand sa ies din parc, de dupa un copac imi iese in cale cel mai gras om-de-zapada inventat vreodata, din trei bulgari imensi si rotofei, respirand anevoie, cu palaria atarnandu-i pe-o ureche si, cu o voce de bariton, imi cere nonsalant o tigara.

Am grabit pasii, scartaiau talpile prin omatul cel alb , prea alb parca.

circuit independent

Uneori e tare greu sa-mi dezmeticesc firile si sa le pun pe toate ori sa se spele pe dinti, ori sa-si dezmorteasca gatul si membrele si degetele, sa se dea jos din pat si sa iasa acolo unde ceata devine parte integranta din peisaj, iar mie mi se pare frumoasa cu un aer bacovian, seara cand astept tramvaiul imi place ca nu-i pot ghici apropierea,decat cand e aproape in statie, pe jumatate orb.
Se intampla din ce in ce mai des ca macar una, da, una din firi, sa ramana in urma, intr-un biscuit cu ciocolata si migdale, intr-un ochi trist al unui om intamplator, pe scaunul din metrou unde a remarcat o tanara citind. Sau, mai rar totusi, sa o ia inainte, sa treaca in viteza prin viitorul apropiat al intamplarilor, sa se aprinda si sa se intoarca la timp pentru a le domoli pe celelalte,invaluindu-le in stratul subtire al repetarii.

Firile astea, imi dau batai de cap. Ar trebui sa le dau niste lectii de comportament, sa le pun in banci, cu mainile la spate, sa-mi pun ochelarii cei grosi si sa scriu, cu litere de tipar, niste reguli. acelasi pas, acelasi ritm, acelasi timp de vietuire, aceeasi privire si aceeasi miscare. orice abatere se pedepseste cu izolarea celei neascultatoare pana va fi gata sa se conformeze.

Imi zambesc somnoros, au ochii inca pe sfert visatori, in timp ce eu le vorbesc, incruntata, de responsabilitate, maturitate si alte cuvinte din acestea, ale oamenilor mari. Apoi, brusc, firea cea mica prinde a ma gadila, si eu rad, si rad si ele, toate, la unison, acelasi clinchet al corzilor vocale, aceeasi senzatie de tremur jucaus.

Renunt la ideea de aliniere, acum ii vad forma de tipar rece metalic si stiu, cu siguranta, ca firile mele vor avea libertatea de a se plimba, fugi, privi, trai oriunde le conduc pasii lor, si nu ai mei, cei purtatori de numar treizecisiopt.
Doar in degete ne vom potrivi, din cand in cand, sa punem in cuvinte drumurile si oamenii.

E bine, acum ne este tuturor pofta de ceata.

are parul rosu, asemenea vinului rosu- sarpe alunecos pe pielea fierbinte, iar din miezul carnos de ceata bolnavicios si nesabuit de albicioasa, ea pare sa-si decupeze fiecare pas in zig-zag ce suna speriat la atingerea talpii zimtate a bocancilor de asfaltul de-acum dezapezit.

cinematograful e gol; razlet, o data la trei randuri, cate un ratacit, sau cate un batran, doar doua cupluri undeva pe scaunele din spate. ii plac oamenii ce vin singuri la film, oricare si oricate ar fi explicatiile, ea nu le cauta, se multumeste doar sa guste din starea de zambet.

e frig si sub luminile inca aprinse scaunele plusate au un aer trist, iar parul ei capata o nuanta vie, febrila chiar, de neastamparare in timp ce fiintele din capul ei ocupa toate locurile libere, vibrand de nerabdare si murmurand si anticipand actiunea filmului necunoscut.

cu toate astea, ei nu-i place galagia, si nici zgomotul usor ascutit produs de rontairea floricelelor cu sare si unt, asa ca proiectiile mintii ei devin mute o data cu stingerea luminii.

subiectul filmului se deruleza intrerupt, sub masca unor clisee, isi frange mainile si ii vine sa planga, iar de sub lumina cu gene dese culoarea ei de par se intuneca si se metalizeaza, aducand, cumva, cu structura unei meduze de culoarea cernelii, ascunzand,astfel, intreaga gama de nuante imposibil de descris.

la urmatorul clipit in sala raman doar oamenii din carne si oase, tacuti si latenti, cu gandul cine stie unde, in timp ce firul povestii urmareste constiincios drumul ghicit , iar in sala se face din ce in ce mai frig.
atat de frig incat va tremura tot drumul inapoi spre casa, si numai dupa ceaiul fierbinte si lipirea corpului de caloriferul vopsit de locatarul de dinaintea ei in verde, numai dupa aceste operatii rosul firelor de par va reveni, aprinzandu-se, la senzatia de incandescenta a unor arcuri electrice.

linia intreruptă de creta albastră

Ştiu că nu se potriveşte nicicum contextului actual, dar crezi că-mi poţi spune o prostie, aşa, ca o paranteză surdă şi mută apoi?
Se mestecă încetişor la masa de seară, feliile de lună au miros greu de labirint, dinţii se ciobesc în oglinda pătată cu vin a cuţitului de pâine, degetele de la picioare se sufocă în păienjenişul gros îmblănit.
Ridică-te, trebuie să faci câţiva paşi, oricât de greu îţi e. Uite , te ajut eu, sprijină-te de umărul meu. Aşa, încetişor. Hai, încă un pas. Foarte bine. Ai obosit? Ne oprim, doar să ajungem la pat. Încă un pic.
Are să mai ningă ? Într-o noapte am mâncat zăpada crengilor oarbe şi am băut şampanie din pahare cu nume de fată recent botezată. Cucuveaua s-a arătat în plină zi, fără să-şi rotească capul, mi-ai spui că avea penele cafeniu-deschis, asemenea cafelei cu lapte, îmi imaginez . Zborul ei a descris armonia, fără să ia o formă concretă, de cerc, elefant sau măr.
Să miros a cărţi, asta îmi doresc. Dimineaţa a cele proaspăt tipărite, cu cerneala înca neuscată, la prânz a alfabet si hârtie şi mâini, iar pe seară, când lumina devine liliachie, a cărţi uitate cu iz de camere încuiate, lacăte dojenitoare şi voci mici.

Mie îmi place berea neagră,din mai multe motive. E ca şi cum aş bea bere cu cafea, o cafea spumoasă aşa cum nu-mi iese niciodată, aproape de structura fină a frişcăi,plus că nu e albă, ci are nuanţa aceea de cremă de zahăr ars, plus că e amăruie şi rămâne mult timp prietenă cu papilele gustative. Are culoare misterioasă, necaracteristică berii, şi se potriveşte atât de bine cu încâlcitul fum de ţigară ce formează un fel de perdea diafană prin care palmelor le vine să danseze pentru a se face înţelese.
Berea neagră e şi mai tare, dar nu-ţi dai seama de asta de la început, e doar gustul de chinină ce poate unora le displace, acel alcaloid extras dintr-un arbore, medicament pentru tratarea malariei şi a stărilor febrile, chinină despre care ştim doar din romanele de aventuri, cu piraţi şi comori ascunse.
Berea neagră e cea care mă îndeamnă pe mine la rostogolirea cuvintelor şi a ideilor cu fuste din multe straturi, care, pe măsura creşterii vitezei de învârtire, dezvăluie din ce în ce mai multe detalii, iar ameţeala înroşeşte obrajii şi intensifică debitul verbal, iar lucrurile capătă noţiuni nebănuite, în timp ce restul se rezumă la gânduri,spaţii aleatoare şi identităţi diferite, despre care e interzis să vorbeşti prin cuvinte sau gesturi, doar privirile capătă,de-acum,acest privilegiu.