cum se infioara luminile sfasiate de nuanta, mergand asa, agale, de-a lungul zilelor, strivindu-si mucuri de tigara si umplandu-si pumnii cu aerul ploios si un pic ierbos.
cum se aduna, ca-ntr-o matca,cazaturile sigure ale randunicilor,venind de departe, in urma ecoului. de-abia apuca cerul sa se apropie de fruntile noastre, sufland fum nervos se interpun nori negri, doar din orgoliu.
e liniste, e cald, lumina e bolnavicios de incruntata, cu toate astea iti cere parca sa-i dai o imbratisare, asa cum poti tu, chiar si cu mainile la piept, in semn de autoaparare.
aprilie,acum doi ani, era altfel. pe atunci exista inca, la fel de palpabila ca resemnarea de-acum, posibilitatea. si povestea scafandrului, cu toate celelalte completari ce murmurau ca are sa fie, curand, altfel.
acum doi ani, aprilie a deschis ochii si m-a privit pe mine, nu stiu de ce. am mancat pietre, tu le dadeai de-a dura prin cuvinte.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu