o vreme au latrat cainii. apoi noptii i-au cusut o panglica de catifea in jurul buzelor, numai sa se poata auzi si somnul celor inchisi intre pene uscate de albatros. aveau sa ajunga toti asa, cu praf de caramida imprejurul ochilor, subit hipnotizati de perpendicularele taieturi ale unei simfonii anonime.
apropie-te, sunt numai doi pasi pana la bordura ce te desparte de inalt si cu cat eziti mai mult, cu atat plamanii se dilata si incep sa tremure de frica. te uiti la mine cu ochii albiti, s-au scurs pupilele prin vene, pana in pamantul de sub talpi, poate peste cateva anotimpuri are sa creasca un ceas cu cuc.
ma pipai din varful cuvintelor peste care rastorn la intamplare piper si ienibahar, gadiland peste masura pisicile ce-ar roade, doar de amuzament, oase de dinozaur.
o vreme n-am spus nimic, dar ma gaseai oriunde. eu si un sac gol,de rafie. asteptam o vorba, sa ma pot opri pe loc. niste straini mi-au dat o mandarina, asa ca m-am uitat indelung dupa ei, sa le farmec drumurile.
patul e pitic si scartaie cand iti apropii buzele de gatul meu, sa adulmeci noptile insingurate si mincinoase, le-am insirat o data la uscat pe franghie, insa tu erai plecat si s-a facut soare.
nu stii cu ce sa incepi, eu ti-as spune sa arunci cu zarul intr-o cana de cafea ciobita, sa ma tragi de par in diminetile un pic amare, sa te joci de-a v-ati ascunselea la vremea liliacului, sa incerci sa ma iubesti.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu