"pe femeia asta, asa cum e acum, cu oase subtiri ca niste andrele, eu am s-o iubesc cat voi trai", isi spuse el dand drumul fumului gros. chiar si singur de voi trai, atat imi va ajunge. stinse lampa de veghe cu abajur verde si lasa tigara sa se stinga incet, ca un oftat venit de departe, dintr-o amintire de ceata.
pe femeia asta, asa cum a fost ea, au iubit-o multi barbati, unii cu gesturi, altii doar prin cuvinte, cei mai multi i-au mangaiat doar formele cu ochii lor nesatiosi. asa cum e ea acum, femeie-peste, o iubeste doar el, in fiecare timp pe care il spun diverse ceasuri, in fiecare segment de umbra ce inregistreaza momentul zilei.
o iubeste fragmentar, rupandu-i bucati din corp si aducandu-le aproape de el, unde le analizeaza cu pricepere, intorcandu-si apoi mainile asupra unui snop de foi mototolit si pigmentat, notand furtunos tot felul de nazbatii, analogii precare si dansuri desperecheate.
dar mai ales cand ploua, si in baltoace se strecoara un ultim sunet despaturit, el o iubeste cu patima, cu totul si de-a valma, iar mainile nu-i stau o clipa, ii umbla prin pupile, sorbind verde si viu, iar ea nici nu clipeste, doar oasele ii stralucesc si sunt alunecoase, au racoarea ghetii, iar lui ii vine sa muste , numai de nu i-ar fi frica.
pe el nu l-a iubit nimeni, niciodata.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu