rebalansari

        Tipatul a fost ultima tacere. Unghii roase din copilarie decojeau capatani de usturoi,apoi manjeau ochii celui ce dormea dincolo de oglinda. Singuratatea se impartea echitabil, matematic chiar, cu zgarcenie desigur, chiar si celor ce paseau desculti.
        Tipatul a crapat in alta parte, ca un ecou binemeritat intr'o pustietate lipsita de dor. Mute guri fumegau cand sinele se departau tot mai mult, singurul reper ramanand copacii'coaste.
        Tipatul s'a purtat cuviincios la slujba de dimineata, ametit cu cadelnita si voci cadentate. Luminile isi rupeau din sine pentru a insamanta necredinta.
        Tipatul mirosea a hoit de peste, cu ochi de margea rostogolindu'se haotic intre plus si minus, intre ras si intamplare,intre mine si doare, intre rosu si zbarnait, intre tine si cleptomanie, sfarsindu'se toate la inceputul rauvoitor, intre mine si tine.
        Tipatul se cocota in corcodusi, dezmierdand rufe puse la uscat de femei cu sanii plini si voiosi.
        Tipatul curgea din borcanele cu miere si din nechezatul cailor negri traversand pupile dilatate.
        Tipatul a pandit ora tarzie cu un sfert de luna comica peste puiul de vrabie ranit,pe care tipatul omului l'a speriat mai mult decat propriul strigat.
        Tipatul-tremurat-cumtremurat-murat-mormait-inmormantat-inmarmurit.
         Primul tipat a fost tacerea.