duminică, 17 ianuarie 2010
sâmbătă, 16 ianuarie 2010
(just) one game for magic
Tu nu şti. Pentru că te joci şi de cînd am propus eu asta, ai folosit'o drept scuză pentru toate scăpările,toate cuvintele prin care ne'am pierdut, toate momentele în care ne'am gîndit doar la noi.
Ţi'am spus mai devreme că eu am trecut graniţa, oricît de ciudat ar părea, eu nu renunţ la joc orice ar fi. Dar cu tine, atît de prins şi încîntat de regulile nescrise, mi'e că, la un moment dat, aş fi trecut altă graniţă, într'o lume pe care nu o cunosc şi nici nu vreau, o nebunie în care degetele, pipăind, nu ar recunoaşte nimic.
Ţi'am cerut de atîtea ori, slab şi fals, să ne oprim, să fie tăcere şi întoarceri pe drumuri cunoscute, măcar pentru tine. Dar mi'am imaginat privirea ta cînd ai scris : "am impresia că mă testezi, uneori".
Ai ghicit asta înaintea mea, eu credeam în platoşa de vînt a afirmaţiilor certe şi nu voiam decît certitudini. E absurd, însă, cînd eu's cocoţată pe un munte de nesiguranţă.
Ştiu că te atrage jocul, nu eşti primul şi probabil nici ultimul, toţi avem nevoie de asta din cînd în cînd, să ne punem nasuri din cauciuc şi să jonglăm cu mandarine, în schimbul unui dram de tresăriri pe care ne grăbim să'l numim "fericire".
Mi se pare inutil ce va fi de acum încolo. Jocul are farmec pentru că'i scurt, altfel nu ar mai surprinde, devenind, ca şi restul, obişnuinţă. Am fi ajuns, oricum, tot acolo, prin gama cunoscută de întîlniri, certuri, plictiseli, indiferenţe, împăcări, peticiri de dragul trecutului.
Eu spun acum : stop joc.
Ţi'am spus mai devreme că eu am trecut graniţa, oricît de ciudat ar părea, eu nu renunţ la joc orice ar fi. Dar cu tine, atît de prins şi încîntat de regulile nescrise, mi'e că, la un moment dat, aş fi trecut altă graniţă, într'o lume pe care nu o cunosc şi nici nu vreau, o nebunie în care degetele, pipăind, nu ar recunoaşte nimic.
Ţi'am cerut de atîtea ori, slab şi fals, să ne oprim, să fie tăcere şi întoarceri pe drumuri cunoscute, măcar pentru tine. Dar mi'am imaginat privirea ta cînd ai scris : "am impresia că mă testezi, uneori".
Ai ghicit asta înaintea mea, eu credeam în platoşa de vînt a afirmaţiilor certe şi nu voiam decît certitudini. E absurd, însă, cînd eu's cocoţată pe un munte de nesiguranţă.
Ştiu că te atrage jocul, nu eşti primul şi probabil nici ultimul, toţi avem nevoie de asta din cînd în cînd, să ne punem nasuri din cauciuc şi să jonglăm cu mandarine, în schimbul unui dram de tresăriri pe care ne grăbim să'l numim "fericire".
Mi se pare inutil ce va fi de acum încolo. Jocul are farmec pentru că'i scurt, altfel nu ar mai surprinde, devenind, ca şi restul, obişnuinţă. Am fi ajuns, oricum, tot acolo, prin gama cunoscută de întîlniri, certuri, plictiseli, indiferenţe, împăcări, peticiri de dragul trecutului.
Eu spun acum : stop joc.
metamorfoze în noi însene
Lalu e cea care , în orele plictisitoare de istorie privea departe şi desena, pe ultima pagină a caietelor, ferestre mari străbătute de fascicule prelungi de lumină, peisaje cu o mare calmă şi nisip tăcut, un el şi o ea statici, într'o încremenire pe care numai naivitatea iubirii o putea percepe.
Potrivit caracteristicilor timpului şi aşteptărilor mele visarea s'a diluat, scăzînd aproape de zero în amestec cu praful şi dezamăgirile cotidiene.
În faţa ironiei,Lalu a continuat să creadă în lumile ei cu pescăruşi şi fire invizibile ce ne'ar putea lega de un om pe veci, dar voalat, păstrînd ascunsă dorinţa ei ca într'o zi totul să se schimbe.
Contrar caracteristicilor timpului şi prezicerilor mele, visarea a prins contur, s'a lăsat concretizată, din lut încălzit şi pictat, din fimo modelat, minuţios şi delicat.
Lalu a aprins lumini şi a şters praful de pe culori, suflînd cu acelaşi zîmbet tainic pe care'l avea în orele interminabile de istorie.
Acum, ne purtăm arcurile sufletului agăţate de lobii urechilor sau de haine, speriind, astfel, temerile necunoscutului.
Să visăm cu toţii.
Potrivit caracteristicilor timpului şi aşteptărilor mele visarea s'a diluat, scăzînd aproape de zero în amestec cu praful şi dezamăgirile cotidiene.
În faţa ironiei,Lalu a continuat să creadă în lumile ei cu pescăruşi şi fire invizibile ce ne'ar putea lega de un om pe veci, dar voalat, păstrînd ascunsă dorinţa ei ca într'o zi totul să se schimbe.
Contrar caracteristicilor timpului şi prezicerilor mele, visarea a prins contur, s'a lăsat concretizată, din lut încălzit şi pictat, din fimo modelat, minuţios şi delicat.
Lalu a aprins lumini şi a şters praful de pe culori, suflînd cu acelaşi zîmbet tainic pe care'l avea în orele interminabile de istorie.
Acum, ne purtăm arcurile sufletului agăţate de lobii urechilor sau de haine, speriind, astfel, temerile necunoscutului.
Să visăm cu toţii.
alte dimineţi
Cîteva fire de păr rămăseseră agăţate în peria ovală, cu capăt lucios de fildeş, cu un desen complicat pe spate, atîrnînd greu în mîna ei fragilă. O luase de la un tîrg de antichităţi pe lîngă care trecuse întîmplător, într'o dimineaţă primăvăratică,în care totul se potrivea unei plimbări în băi de lumină crudă.
Îşi pieptăna părul mecanic, cu gîndul departe, într'un loc în care cărţile ar fi case în care să intri zîmbind,cu încăperi calde şi primitoare, să te simţi ca acasă, uite, acolo, în colţ, lîngă şemineu, să te aştepte fotoliul verde şi o cană cu ceai, apoi să te muţi, numai dintr'o clipire, în faţă mării, să fie furtună şi să te cerţi cu vîntul.
Dimineaţa unei sîmbete din ianuarie privea pe fereastră, părea să ciocăne, apostrofînd'o pe Clara pentru lipsa ei de acţiune, camera trebuia aerisită, patul făcut, apoi duşul şi îmbrăcatul. După, restul.
Dar dimineaţa nu ştia, nu avea de unde, de afară nu se putea mirosi întîmplarile. Clara era de'acum într'o livadă cu cireşi.
Îşi pieptăna părul mecanic, cu gîndul departe, într'un loc în care cărţile ar fi case în care să intri zîmbind,cu încăperi calde şi primitoare, să te simţi ca acasă, uite, acolo, în colţ, lîngă şemineu, să te aştepte fotoliul verde şi o cană cu ceai, apoi să te muţi, numai dintr'o clipire, în faţă mării, să fie furtună şi să te cerţi cu vîntul.
Dimineaţa unei sîmbete din ianuarie privea pe fereastră, părea să ciocăne, apostrofînd'o pe Clara pentru lipsa ei de acţiune, camera trebuia aerisită, patul făcut, apoi duşul şi îmbrăcatul. După, restul.
Dar dimineaţa nu ştia, nu avea de unde, de afară nu se putea mirosi întîmplarile. Clara era de'acum într'o livadă cu cireşi.
joi, 14 ianuarie 2010
zece s. pentru o m.
mandarine cu miros pătrunzător, coajă cu pori dilataţi şi miez zemos.
le'am rostogolit în palme, gîndindu'mă la tine, departe încă, apoi m'am imaginat ac de ceas, cel mare, căpătînd viteză direct proporţională cu dorul ce'mi furnică stomacul.
ştiu, realitatea ne va tortura naivităţile, sacrificîndu'le pe altarul ei, este inevitabil, dar pînă atunci, pînă cînd vom ajunge la cioburi şi firimituri, hai să ne războim, lumea noastră mică, cît o gămălie de ac, contra zilelor haine şi covîrşitoare, avide să ne lase fără conţinut, să ne fure zîmbete şi visări, să taie şi să coasă la loc, brutal şi cu semne urîte.
hai să uităm că nici noi nu credem în ce ni se pare că ar putea deveni povestea noastră.
le'am rostogolit în palme, gîndindu'mă la tine, departe încă, apoi m'am imaginat ac de ceas, cel mare, căpătînd viteză direct proporţională cu dorul ce'mi furnică stomacul.
ştiu, realitatea ne va tortura naivităţile, sacrificîndu'le pe altarul ei, este inevitabil, dar pînă atunci, pînă cînd vom ajunge la cioburi şi firimituri, hai să ne războim, lumea noastră mică, cît o gămălie de ac, contra zilelor haine şi covîrşitoare, avide să ne lase fără conţinut, să ne fure zîmbete şi visări, să taie şi să coasă la loc, brutal şi cu semne urîte.
hai să uităm că nici noi nu credem în ce ni se pare că ar putea deveni povestea noastră.
miercuri, 13 ianuarie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
