gînduri de cerneală

Ne-am intalnit odata la sala Dalles. Te-ai uitat zambind la cerceii mei cu gargarite si mi-ai spus ca in ziua de azi daca vrei sa cuceresti o fata o poti face daruindu-i gargarite. Iti amintesti ce ti-am raspuns? Ca mie imi plac inainte de a fi la moda.
.....................................................................................

Am primit de Craciun un semn de carte in forma de paianjen. Ii agati piciorusele de marginea paginii, iar cand inchizi cartea i se vad doar ochii. E haios.
.....................................................................................

Am fost la ICR la o serie de scurtmetraje realizate de un regizor roman. "Despre Biju" ( de ce tocmai Biju, m-am intrebat, bietul baiat!) este un film despre un baiat singur, care se spala pe dinti scotand pasta din capatul celalalt al tubului si o pune pe partea opusa a periutei. Biju avea un prieten foarte bun, dar la un moment dat s-au certat. Apoi s-a imprietenit cu un gandac, caruia ii dadea sa manance in fiecare dimineata si pe care l-a botezat Vasile.

where do you go when you're lonely?

pe'aproape, atît de aproape încît, dacă aş recunoaşte, nu m'ar crede nimeni.
şi nu te mai uita la mine cu jumătate de retină, mi'am tapetat sufletul cu un sfert din numărul acelor unui arici, nici măcar 0,5 la sută din ce'ai vrea să'mi transmiţi n'are să pătrundă.
au să se topească oamenii de zăpadă planificaţi, abia ce începusem să caut nasturi coloraţi.

în timp ce eu mă întorc.

nu am ieşit din casă de sîmbătă. am mutat dulapul cu căni şi pahare în dormitor, alături de cursuri, creioane, cărţi, pixuri colorate pentru memoria fotografică. am pictat în multe nuanţe de maroniu şi efervescent, cănile şi paharele. le privesc urmele, asemenea unor muşcături ce lasă echimoze.
m'am întîlnit din cînd în cînd cu frigul, dar voalat, nedăruindu'mă cu totul, el ştiind că e primit doar pentru a'mi transforma himerele în ţurţuri.
da, am să'i folosesc apoi pentru a spăla cănile.
visez la o mare din care să crească, fără rădăcină, gheţari. să mă aştern, divizată în tristeţi şi zîmbete amare, să mă uit acolo.

note din casa somnului

Înainte să mă spăl pe dinţi şi să mă bag în pat, mi'am amintit de Tudor,primisem, în sfîrşit, prin M., cartea demult promisă, "Casa somnului". Îl cunosc de puţin timp,am împărţit cîteva aniversări, impresii despre cărţi şi două zile ploioase la mare. Pe lîngă castane, o mare nebună şi vînt dezlănţuit, am păstrat acelor zile amintirea unor discuţii neobişnuit de vii şi aprinse, fără vreun subiect anume, conturate din impresii, aşteptări, convingeri şi speranţe. Nelipsite, însă, de realism. Ne simţeam bine, noi, cei cinci, în jurul cănilor cu ciocolată caldă, groasă şi aburindă.

Am adormit, uitînd să închid cartea.

Tudor o privea atent, era aceeaşi, cu părul lung şi luminos, lăsîndu'se acum în voia vîntului, cu ochii mari şi curioşi ce se umpleau de tandreţe cînd îl priveau, cu zîmbet jucăuş . Trecuse mult timp de la acea primă zi, apoi o primă aniversare, anii de liceu, petrecerile, zilele de naştere,apoi o a doua, şi o a treia, chiar şi o a patra aniversare. Timpul trecuse peste ei fără să'şi pună amprenta, îi legase cu fire invizibile, de care nici măcar ei doi nu mai erau conştienţi, obişnuiţi,de acum, să împartă tot, chiar şi neînţelegerile, ajungînd, într'un final, la un punct de legătură, de unde, totul îşi relua cursul normal.
O privea cum o luase înainte, alături de ceilalţi, un pic mai înaltă, uitîndu'se mereu înapoi, să'i facă cu mîna sau să'i zîmbească. Cerul era gri, diluase şi marea, dar lui îi era cald. Se aplecă şi scrise, în nisipul rece şi tare, cu degetele îngheţate,ce simţea atît de puternic, aproape ca pe un alt organ, înăuntrul său.

Te iubesc.

Pînă să se ridice, cineva îi puse mîinile la ochi şi îi şopti în ureche.

Şi eu.

De dimineaţă, m'am trezit zîmbind.

recenzie

N'am să mă uit niciodată la tine fără să doară, am să creez păpusi de lemn care să ne joace rolurile si am să stau pe'un scaun, in primul rind, analizind, cu ochi critic, abaterile, contrazicerile, naivităţile, firimiturile din care ne chinuim să construim ceva rezistent, ignoranţa de a nu fi invăţat nimic pină acum, desi viaţa ne'a oferit atit de multe sanse.
Foile scenariului vor sta pe scaunul din stinga, asteptind, aliniate si frumos scrise, verdictul. Iar mina mea dreaptă, cu scris tremurind si nervos, va trasa, cu rosu sălbatic, nota patru.
Adică restanţier, se cer imbunătăţiri in ceea ce priveste dialogul si decorul. Iar actorii, actorii sint total nepotriviti. Trebuie să renunţăm la unul din ei.

who doesn't want one? :)

artificial

Felinarele ce păzesc străduţa din spatele blocului şi părculeţul înzăpezit sînt încă aprinse, aproape deja de amiază. Mă gîndesc că pe băncile reci se petrec lucruri ce au nevoie de lumină, sau că sub maşinile din parcare s'au aciuiat pachete de întuneric, pregătind, în ascuns, o ambuscadă.
Sau poate doar e noapte în continuare, numai păienjenişul meu visează ceruri gri.

P.S. : cineva a stins luminile. sînt trează, deci.