Vintul, imbracat in papadii, cinta la portile nimanui.
Un felinar tresare timid pe un lujer de floare albastra.
Ma sui pe un picior de treapta si sar sotronul creionat in curcubee.
Casa verde imi pare un munte in privirea de oglinda rasfrinta.
Un pisoi viseaza la foc cald de soba si spuma alba de lapte. Eu rid de el, ca'n umbra sa devine fiara.
Pe peretele din fata, chiar linga fereastra portocalie, un paianjen tese din mohair jocuri ale copilariei.
Trotuarul, imbracat in pijamale, isi suspina nesomnul sub pasii trecatorilor rari, cautatori de diamante in noaptea de carbune.
Sub piciorul meu creste un fir de iarba si o sinziana isi scoate capul privind cu ochi somnorosi de galben auriu intunericul ce o imbraca in haine de doliu: atit de tinara!
Liniste!
E ora la care mos Ene isi face turul, inchizind pleoape violete ce inca clipesc.
E vremea visului.
2 comentarii:
Imi place povestea ta, a firului de iarba din lumea ciupercilor cu palarii rosii de vara si boruri largi…..
(pseudo)mosule, multumesc si eu pentru vizita la locul meu de joaca. te mai astept:)sper ca paranteza sa nu deranjeze:)
Trimiteți un comentariu