O camerã goalã.
Fãrã perdele, soarele deseneazã arabescuri pe podeaua pe care nu se aliniazã picioare arcuite de mãsuţã sau scaune, nici mãcar o saltea care sã odihneascã în moliciunea ei trupuri adormite.
Fãrã culori pe pereţi, un pãianjen construieşte un labirint în care nu se va rãtãci nimeni, pentru cã nu mai e nicio pereche de ochi care sã inventeze, în colţul din dreapta, jocuri de umbre.
Fãrã ibric pentru cafea, o linguriţã pãzeşte ceaşca din care zaţul încã mai aşteaptã sã’i fie ghicit viitorul.
Fãrã mirosul familiar al cãrţilor, citite şi necitite, un creion are vîrful rupt, praful l’a îmbrãcat in gri zdrenţuit.
Fãrã omul care sã o îmbrãţişeze, camera are aerul unei pãpuşi pãrãsite în podul cu vechituri.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
camera goala pare mai mult un suflet trist
daca ar fi vorba de un suflet, sigur nu ar fi trist, soarele inca deseneaza arabescuri:)
Trimiteți un comentariu