de azi pamantul inghite carne fara sa se gandeasca. cadavrele ating nestiutoare placi de faianta si se faramiteaza in gesturile celor ce le privesc ducandu-se.
mecanica impune sa se faca iar dimineata, sa se spele trotuarele si obrajii de lacrimi, sa se organizeze cele cuviincioase, sa se agate amaratele astea de suflete de orice forma de sens pe care o poate lasa la vederea credinta. dar chiar si necredinta.

de azi unii ochi nu se mai deschid, ei vor ramane pentru totdeauna neridati, ca si mintea, ce nu va mai apuca sa cunoasca. de azi aici raman doar ei, oamenii carora li s-a luat un om.

de maine nimeni nu stie ce va fi. dar azi avem statica nepricepere a mortii, privind-o cum se plimba, pamantie si zvelta, atat de aproape.