Nu,locul acesta nu-i mort, nu miroase a hoit, nici a formol. Doar scaunele tapitate tac. Ca si cum s-ar arunca pietre in apa, doar un zgomot-pleosc, si niste cercuri murmurande, ca palid semn al unei maini nedumerite.

da, tramvaiele tremura mecanic si viata mea se petrece, din ce in ce mai sters, intre oameni la care nu ma gandesc decat daca sunt iubiti, iar peste umbra mea trec, cu albastru, amintirea lucrurilor ce s-ar fi putut.

Nu, pe aici se va intra doar cu mainile la ochi.