prima frunza galbena a ultimelor zile de vara a fost observata in compania vantului in sfarsit racoros, alunecand periculos pe bulevardul inca aglomerat.
primei frunze ingalbenite i s-a ordonat sa se aseze in calea ei, strecurandu-i-se molatic intre pasii cinci si sase facuti din statia de autobuz inspre casa, printre felinare si taxiuri. stiau cu totii, greieri, frunza, vant si necunoscut, este ce ii trebuie, e atat de trista, cu ziarul sub brat, mergand usor impleticit, gandindu-se poate cu un secol sau mai mult in urma, si-a capatat deci dreptul de a primi prima frunza petiolata a inceputului de toamna, usor insesizabil, dar prezent, mai ales in calendarele femeilor crestine, ce le tin in piuneze pe peretii bucatariilor.
a luat-o, firesc, doar nu era s-o lase pantofilor grabiti sau rotilor de bicicleta, chiar daca nu stia ca ea e prima, a luat-o si i-a mangaiat duios nervurile usor nervoase, tresaltand parca sub atingerea degetelor cu unghii prea mici si nelacuite.
acasa, inca pe intuneric,a sfaramat frunza cu margini crenate in minuscule geometrii, scheletul format din petiol si nervuri l-a pus deoparte, apoi a mestecat, obositor de meticulos, compozitia a ceea ce fusese, nu demult, intaia frunza a acestei mult prea asteptate toamne.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu