Gata, a spus cu voce suieratoare, ca si cum i s-ar fi pitit limba printre spice de grau. Ii alergau cuvintele inaintea sunetelor, linia de final fusese trasa cu un ciot de caramida, ramasa rest la o mansarda. Ochii scaparau gesturi fractionate de respiratia accelerata, o bucata de fosfor sa fi avut, ilizibilul ar fi capatat concret.
Cat de amar putea sa fie trupul framantat ca pe o penultima incercare? Ea nu vazuse niciodata un greier, nu stia ce culoare au si de unde le vine inspiratia.
Citise, era sigura, undeva, in teancul amenintator de carti, despre posibilitatea oamenilor de a alege nerepetarea istoriei, daca ar stii numai sa prinda momentul in pumni, asa cum se tine firul de papadie pregatit sa fie imprastiat in numele sperantei. Oglinzile nu mai arata de mult timp infatisarile cusute grosolan cu ata groasa. Gata, a spus din nou, asezandu-si oasele, proaspat apretate, pe acoperisul fierbinte de tigla.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu