salt silver oxygen

fusese dimineata cu cateva clipiri de gene inainte, fusese ghipsul timpului cel indepartat si asimilat albului aglomerat in particule si senzatie intepatoare de aschie, fusese frica cu ochii ei vesnic cascati in rosu, fusese mai ales tacerea pe o legasera cu coarda de pian printre coastele ei, asa cum citise de curand ca erau ucisi unii oameni, cu acel fir vibrand, mangaind nostalgic gatul, in ritmul molcom si vag periodic,lasand lipsa unei rasuflari in locul in care batuse candva o inima.
fusesera, cum altfel, acele cuvinte, doamne, cat de banale si la locul lor, cuminti asemenea copiilor binecrescuti cand sunt musafiri, cuvinte vorbind despre vreme,asa, ca si cum nu s-ar fi pus atatea puncte intre ei, puncte marcatoare de sfarsit, intregind, o data pentru totdeauna, nevoia ei de a sti ca nu mai e nimic acolo.
acele cuvinte ce au aruncat-o acum in spatiul revenirii,al tremuratului, al trezirii inimii intr-o viteza ametitoare de pasare colibri, spatiu plin numai cu goluri, cu incapacitatea de a scrie, cu lipsa cuvintelor care sa spuna daca si unde mai doare.
fusese greu sa ii taca, sa lase fara raspuns acele litere semanand izbitor cu un ac de siguranta, vrusese, cat vrusese sa ii scrie, isi inchipuia ca numai el ar fi inteles ultimele imagini, a tramvaiului inotator, a omului pe care Securitatea il obligase sa se indragosteasca, scurta dar inefabila plutire cu parapanta, dorul trezirii intr-un astfel de joc, al cuvintelor-arici. cu toate astea,cuvintele au avut, dupa spontan,efectul invers si, dupa o invartire ca de titirez, ea isi aminti ca mai e si aici, unde nu e el, dar nu-i nici frica de a disparea, ca de atatea alte dati.