Sub cearceafuri se dă o luptă grea, mîinile aleargă arabescuri pe suprafeţele albe şi semitransparente, prin care lumina timpurie şi cenuşie a duminicii cea făr' de somn pătrunde cu glas tăios, despărţind rîndurile de gene şi dezmorţind ţurţurii viselor. Îmi lipseşte omul din mine ce nu putea să adoarmă, decît tîrziu, pe care'l vizitau fel şi fel de personaje, care citea o carte trăind'o, care se înfrupta din cafea, sorbind o dată cu lichidul fierbinte idei şi contururi altfel pentru zile cu zîmbet. Un om ce ştia să fie prieten dincolo de compromisuri,un om oscilant dar ferm în unele decizii, un om ce nu se cunoştea în totalitate şi îi plăceau clipele eterice în care o piesă cădea chiar la locul ei, fără să fie nevoie de bîjbîială. Un om cu temeri şi necredinţă, un om ce'şi iubea nesiguranţa şi singurătatea, pentru care tăcerea era un domeniu complex şi o trăsătură după care decidea cît de bine se simte lîngă altcineva, un om-copil uneori, alteori absurd, contrazicîndu'se, cu nonşalanţă şi ignoranţă, pe el însuşi.
Sub cearceafuri mîinile ar vrea să fie încălzite.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu