o modesta agripnie

Nu-i luase mult sa se convinga, asa nu se mai poate. In fiecare dimineata, aceeasi poveste. Noaptea, se certau cainii, in zori prindeau glas bormasini, excavatoare, ciocane, geamuri aruncate de la inaltime; nu se oprise niciun moment sa se gandeasca la permanentele schimbari din jur, un moment atat de rar intalnit, el fiind singurul neschimbat, in timp ce ziduri si trotuare sufereau transformari. Caraghios, de-a dreptul, nu? De obicei cladirile sunt martorii vietilor noastre si nu invers.

El nu observa ineditul situatiei. Se gandea doar la o solutie imediata, il disperau zvarcolirile si cearcanele analizate sub microscop. Incercase chiar, de la plafar, unde o tanara usor neindemanatica incercase sa afle de ce nu poate dormi, niste capsule cu extract de valeriana si passiflora, iar de la farmacie, dopuri de urechi, doar-doar s-o cufunda in odihnitoarea adormire a simturilor. I se recomandase chiar un consult medical, dar cine avea timp de asa ceva? Era doar vina "animalelor de fier", cum le botezase intr-un acces de disperare.

Maica-sa, singura persoana pentru care mai folosea telefonul fix, ii sugera leacuri din popor- o cana cu lapte inainte de culcare, preferabil de capra, bai de aer in fata ferestrei (!), perne umplute cu sulfina si conuri de hamei. Il faceau sa rada aceste sfaturi, tacere, asta ii trebuia lui, un univers inchis ermetic, fara niciun acces din exterior. Ii adusese chiar, la urmatoarea vizita, printre oua, branza, rosii, si flori de tei, sa le faca infuzie. Citise dumneaei ca e bine sa mananci usor seara, sa faci dus cu apa calduta, sa asculti muzica de relaxare si sa indepartezi toti factorii favorizanti, monolog ce il infuriase, dar nu-i spusese nimic. Ramanand peste noapte, mama dormi bustean, trezindu-l chiar ea pe la sase, sa-l intrebe cum prefera cafeaua.

In tot acest timp, realitatea se schimba si el avea sa iasa intr-o zi din casa, atat de concentrat pe oboseala sa cronicizata, incat nici nu va mai recunoaste lipsa castanilor din curtea scolii.