Duminica din luni

Miroase a somn şi a ochi împãienjeniţi pe peroanele Gãrii de Nord. În acelaşi timp, picioarele freamãtã pe cimentul deja încins , deşi nici mãcar dimineaţa nu s’a trezit .
Cafeaua şi zîmbetele mã duc deja cu mintea la tãlpi goale ce vor mîngîia curînd, curînd, nisipul, la valuri buclucaşe în care îmi voi pierde gîndurile serioase şi le voi pãstra doar pe cele de vacanţã, la un zmeu cu greu urcat pe cer dar plin de pozne, la cãrţile de care îmi era dor fãrã sã le fi deschis, la nopţile infãşurate în muzicã şi foc de licurici, la iaurtul rãcoros în care ne vom îneca cãscatul, şi la multe astfel de întîmplãri banale.
Dacã veţi gãsi la linia 4 , acolo de unde eu voi fi plecat în trenul nu conteazã cît de încet dar cu capãt de mare, o sacoşã legatã la gurã cu şapte noduri, nu anunţaţi pe nimeni şi nu o luaţi acasã. Nu veţi gãsi decît cearcãne, zile-nopţi şi nopţi-zile, cursuri cu scris nervos şi mult prea multe cãni cu zaţ amar pe fundul lor. O iau eu înapoi la întoarcere.
Dar pînã atunci timpul se va conforma cuvintelor mele şi va aştepta cuminte sã ‘mi înec dorul de mare şi de poveşti nespuse. Încã.