Tîrziu

Cînd dormi, strîmb şi în diagonalã, cu pumnii strînşi şi pregãtiţi pentru lupta din vis, eu te privesc din colţul pe care mi l’ai lãsat, sau din picioare, cînd trec în linişte podul trupului tãu şi pun de cafea. Pari atît de departe , îmi aminteşti de somnul copiilor fãrã griji şi orã de trezire. Mîna mea ezitã deasupra frunţii tale, sã mîngîie sau sã ciocãne ca la uşi strãine? Apa fierbe, eu fug pe baloane de cafea în timp ce ronţãi boabele amãrui. Nu gãsesc douã cãni de acelaşi fel, în dimineaţa asta bãtrînã eu am sã beau din cea transparentã, ţi’o las ţie pe cea ciobitã. Camera e încã verde, jaluzelele dorm şi ele pe furiş, uitate de gîndul meu dus pe cãrãri necunoscute. Soarele e timid, ieri l’ai certat cînd nu te’a lãsat sã priveşti cerul, eu te’am certat pe tine, nu te poţi certa cu soarele. Cînd faci ochi va trebui sã ‘i ceri iertare.
Mã aşez turceşte pe podea, sprijinitã de tãblia patului, cu spatele la tine, desenez în aburii cafelei cuvinte efemere şi aştept sã te trezeşti. Ai sã’mi pui mîna la ochi şi’ai sã’mi povesteşti visul ce te’a ţinut în lumea cealaltã un pic prea mult timp.