Primise scrisoarea cu vreo patru zile întîrziere, abia azi de dimineaţă deschisese cutia poştală şi privise curios plicul subţire imprimat cu zăpadă şi o creangă de brad, sub care scria "Sărbători fericite!". Nu recunoscuse literele din cerneală neagră ce alcătuiau numele şi adresa; în timp ce degetele sale rupeau colţul albăstrui al plicului încă se aştepta ca interiorul să fie gol, doar o glumă inutilă.
Foaia subţire, decupată în formă de nor şi cu un scafandru negru pe ea, cu o dedicaţie pe spate, îl făcu să zîmbească aerului, şi cutiei poştale, şi pietrelor.
"La mulţi ani, scafandrule din cer!", urare ce se rătăcise prin cine ştie ce oficiu poştal, deşi era trimisă din acelaşi oraş, întîrziase totuşi mult,mai avea puţin şi uita că fusese ziua lui.
O sunase,nu ştia nici el de ce, nu mai vorbiseră de mult, dar uneori i se făcea dor să reînoade legăturile, chiar şi pentru puţin timp, lui, un om al oamenilor.
Ea răspunsese, nu ştia nici ea de ce, pusese în sfîrşit punct, chiar dacă uneori i se făcea dor de magia creată de el, chiar şi pentru puţin timp, ei,un om al fricii. Nu-i spusese că are să vină ,dar nici nu refuzase.
O aştepta, citind, pe o bancă pitică, pe a doua alee lungă a parcului, unde zarva de duminică nu se instalase complet, doar trecători din care cuvintele şi paşii se auzeau clar, mîngîind aerul şi asfaltul.
Ar fi vrut să fie simplu, să se aşeze lîngă el, să deschidă cartea pe care o adusese cu ea, să se privească zîmbind, ca şi cum ar fi stat acolo, împreună, de mult timp, dar fiecare cu povestea lui.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu