Am deschis ochii şi fereastra pentru ca dimineaţa să poate pătrunde aşa cum e ea, un pic umedă şi un pic gri, dar cu un verde imaginar atît de puternic implantat în sunete şi răcoare, încît îi aranjez o pernă mare sprijinită de tăblia patului, lîngă peretele protejat de turnuri imprecise de cărţi, aşez o cană aburindă cu cafea,o farfurioară cu pricomigdale, şi o las să se simtă bine, să'şi simtă propriul timp aşa cum s-ar cuveni în a şaptea zi a săptămînii, doar zi de odihnă, nu?
Am să merg eu afară, să ţin locul dimineţii, atît de frumos acomodată în camera cu miros pătrunzător de lichid binefăcător. Am luat în pumni aburi albicioşi de cafea, poate am să trezesc şi pofta soarelui, să stăm la o discuţie amicală, ca într-o dimineaţă de duminică, un pic prea umedă, un pic prea gri.