Îţi era bine aşa cum te întinsesei, cu toate lucrurile din cameră împrăştiate, ca şi cum furtuna căpătase mîini lunguieţe cu care pătrunsese înăuntru şi dezordonase dezordinea preexistentă.
Respirai molcom, oboseala intrase pînă şi în actul acesta reflex, inevitabil. Simţeai cum praful îţî schimbă mirosul pielii, cum se cantonează în epidermă şi începe să gîdile.
Ai să înghiţi somnul cu totul, cu pofta tuturor celulelor tale, avide acum doar de activitatea metabolismului bazal. Presimţi tresăturile inerente şi poate visele fragmentate. Ţi se plimbă mărgele de plumb pe sub pleoape, corpul e o bucată de lut moale, deocamdată întrucîtva asemănător unui semn de întrebare.
Şi cu toate astea, cu pierderea voită de sine şi captivarea în casa somnului, acolo unde contează doar să nu te împiedici de coşmaruri, cu tot bolovanul ce ţi s'a legat de glezne şi te trage puternic în adînc, deschizi palma, răsfirînd degetele şi mîngîi singurătatea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu