Îmi pare rău că n'am ştiut să nu împletesc cuvintele tale în visări frumoase şi că nu am alergat cu frica în braţe, lăsînd în urmă golul şi coloana mea vertebrală, întreagă.
Îmi pare rău că mi'am dezlipit amintirile de pe suflet şi că am uitat gustul tincturii de pelin, în timp ce mîinile tale îmi mîzgăleau cu vopsea verde pereţii peşterii.
Îmi pare rău că m'am descălţat de frică şi că nu am pus piciorul în prag, atunci cînd de atîtea ori aş fi spus "stop".
Îmi pare rău că nu mi'am dat seama că şi tu poţi minţi, că odată stabilit jocul, regulile se aplică, dar se şi pot încălca.
Îmi pare rău că m'am uitat pe mine doar pentru a mă regăsi, peticită, de o mînă neîndemînatică, ce a pus alandala bucăţi de material nepotrivite.
Îmi pare rău că am uitat cine sîntem, cine sînt eu, nu aşa, nu ascunzînd, nu rănind, nu riscînd prietenii pentru o furtună într'un pahar cu apă, pentru cuvinte goale şi momente împăienjenite.
Îmi pare rău,ne'am jucat prost, am stricat mecanismul ce punea în mişcare atît de multe, şi nicio baterie nu îi va reda tumultul.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu