ordinul Chiroptera

Îţi miroseau mîinile a liliac cînd alergai înapoi,de mă luai pe umeri şi ne puneam un palton gigantic,deveneam un singur om, cu picioarele tale şi capul meu.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd împleteai idei din miez crud de cuvinte culese ca pe castane. Te ştergeai de batista albastră cu iniţialele tale într-un colţ şi-ţi părea rău cînd îţi spuneam că degetele tale poartă pigmentul liliacului.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd împărţeai, atent şi uitîndu'te aproape cruciş, bucata de hîrtie creponată în trapeze, cercuri şi romburi. Pe care le lipeai apoi, folosind buricul arătătorului de la mîna stîngă, îmbibat în aracet, pe-o bucată de carton;aşa se năşteau personajele traperombocercoparalelipipedice, cărora eu le puneam, din boabe de piper negru şi alb, guri, nasuri şi ochi.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd ne săruta ploaia, după închiderea abruptă şi zgomotoasă a umbrelei cu coaste de metal şi rochie verde, şi-o porneam, după nori,pe firul îngust şi întins al gîndurilor fără noimă.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd ne găsea dimineaţa leneşi sub cearceafurile proaspete şi aprilie ciocănea în geamurile de după care noi îi scoteam limba.
Îţi miroseau mîinile a liliac cînd te împiedicai de corturile din hîrtie, cînd străzile îţi dădeau bobîrnace în tălpi, cînd citeai de la sfîrşit cîte o carte, cînd pipăiai, neîncrezător, toate formele de bufniţe aduse de mine acasă, cînd spălai zîmbetele de oboseală şi le prindeai pe sfoara de uscat cu minicîrlige cu chipuri de minianimale, cînd puneai furnici pe portativ şi litere în supa aburindă, cînd ne jucam de-a baba oarba cu copiii din cartier,cînd aprindeai luminile în toate camerele, să sperii spiritele rele, cînd ascundeai de mine dulceaţa de nuci verzi, cînd îmi desenai iubirea cu cretă albă, într-un şotron strîmb.