fugeau caii în linie dreaptă pe cele două şine paralele de tramvai,întrînd în galop în librăriile cu miros proaspăt de tipărit, ronţăind fiecare frază ce conţinea cuvintele "morcov" sau "zahăr cubic", nechezînd vehement cînd se apropiau de ei doamnele vînzătoare cu cărţi de bucate sau cai de hîrtie, trasaţi doar cu contur negru şi goi pe dinăuntru, fără culoare şi fără viaţă. după amiaza,cînd semafoarele clipeau în verde, caii cu numere impare schimbau macazul spre cafenelele cu ceai de lămîiţă şi mere coapte. spre seară, în rostogolirea blîndă a soarelui, caii cu numere pare îşi fremătau nările şi genele de domnişoară dată cu rimel în note simfonice şi partituri întortocheate.
iar tramvaiele se pierdeau în praful uliţelor şerpuitoare, oprind în staţiile cu lanuri îmbrăcate în fuste de maci, pictîndu-şi coastele de tablă cu petale de roşu şi parfumîndu-se în esenţe de somn, pe care le revărsau asupra visătorilor ce se încumetau la asemenea călătorii. se jucau uneori , în zilele călduroase, de-a v-aţi ascunselea sub cupolele de frunze ale pădurilor umbroase, ascunzîndu-şi fiecare vagon în scorburi,în cuiburi, sub fir de iarbă sau în ciocul unui cuc, bătîndu-se cu roţile pe umeri atunci cînd se descopereau, rîzînd unul de celălalt cu dinţii portocalii ai scaunelor de dinăuntru. se odihneau nopţile pe căpiţe de fîn, adîncindu-şi oasele obosite în moliciuni odihnitoare, concurînd fiecare cu succes la titlul de cea mai înfricoşătoare umbră, spionîndu-se unii pe alţii cu colţurile geamurilor şi ronţăind stelele căzătoare, pentru ca dimineaţa să li se îndeplinească dorinţa de a fi cai.
marți, 18 mai 2010
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
16 comentarii:
fain!
vreau si eu sa fiu caaaal...
(pseudo)moşule, eşti deja, nu ştii?
:)
mmm… recunosc ca nu m-am gandit la asta dar acum ca mi-ai spus iti dau dreptate; mmm… de fapt nu sunt chiar un cal, sunt un centaur ce incearca sa se lepede de bustul de om ca o salamandra de coada cea veche; da,da, chiar asa, un centaur care incearca sa se lepede de bustul de om…
(pseudo)moşule, tu crezi că se poate, să te lepezi de omul din tine?
nu!
dar uneori asa ma sacaie anumiti pigmenti din pielea asta...
si pana la urma indiferent daca se poate sau nu, merita incercat! daca nu va fi cu totul, va fi pe jumatate, de nu va fi pe jumatate, va fi poate pe sfert...
Cunosc un cal care a mancat jar incins. Dar care-i jarul nostru?
Anonim, în basme calul capătă puteri nebănuite după ce mănîncă jarul încins. în cazul nostru, natura jarului variază în funcţie de fiecare, aşa că nu-ţi pot răspunde concret la întrebare.
E ok, nu cautam un raspuns concret, era oarecum retoric, oarecum...totusi acel cal si-a indeplinit dorinta de a fi calul visurilor lui, incepea dimineata. Trebuie sa ne mancam propriul jar, la naiba, pe sunet de trompeta
tot anonim, să ne mîncăm propriul jar pentru că trebuie sau pentru că vrem? şi dacă nu ştim care e jarul nostru, ce ne facem?
trebuie... de cele mai multe ori cam stim,numai nu prea recunoastem.
acelaşi anonim, este intrigant acest "trebuie", eu aş fi spus "vrem". hmm, defineşte "cam ştim", e vorba de un procent? iar cei ce-şi ştiu jarul şi nu-l recunosc, nu-i găseşti cam ignoranţi?
eu am aflat ca e cu "trebuie". Asa e, sunt ignoranti dar...nimeni nu prea "scapa" de propiul...
deja la final,anonim,avem viziuni diferite asupra jarului şi "scăpării" :)
foarte bine, diferentele sunt semnificative; succes.
dincolo de final, anonim, faptul ca diferentele sunt semnificative te intriga sau te opreste?
ma urmaresc.
Trimiteți un comentariu