o mână de flori de câmp intr-o cană albastră:

să amintească de importanţa detaliilor.
să uite de putreziciunea de dincolo de ţesuturi.
să arunce pânzele de păianjen dintre organe peste penele brun-negre ale bufniţelor.
să aibă curaj să spună vinovăţie.
să adâncească starea de "a nu fi" in cotidian.
să-si privească ochii si să accepte, ce ai gresit deja nu poţi schimba.
să alunece in tremuratul mâinilor de fiecare dată când e dimineaţă.
să se teamă de interioare tapetate cu disecţii de miezuri.
să spună : nu mai pot scrie.