prăfuiri spiraliceşti

Răsuflarea nopţii e rece şi pătrunde uşor prin oboseala dată cu praful celor şase staţii de tramvai pe care azi le'am parcurs, ca şi alţi oameni, aşezîndu'mi talpa pantofilor pe piatra indiferentă.
Miros a oglindă spartă cu mişcări lente, asemenea drumului unui melc de la punctul A la punctul B pe'o foaie de hîrtie în care distanţa dintre cele două puncte este egală cu suma pătratelor formate pe diagonala foii.
Am obosit. Sînt omul-cîrcel, cel care vede umbre printre crengile copacilor şi le dă nume, plasîndu'le în spaţiu şi timp, cel care ieri a mers cu ceasul la mînă, fără să observe că i s'a terminat bateria, toată ziua a indicat numai o oră, în jurul prînzului, douăsprezece şi douăzecişipatru, cel căruia îi e dor de oameni, cel care aşteaptă,încă, să găsească sensuri şi amănunte pentru care să zîmbească.
Alunec pe suprafaţa lucioasă a unei spirale din plastic şi ameţesc, muşcîndu'mi buzele pînă la sînge, să nu ţipi, îmi spun, nu arăta frica, la un moment dat vei ajunge undeva, te vei opri din alergat şi te vei scufunda în ochiuri calme, pictate în culori pastelate.