dimineaţa de atunci, cafeaua de acum,starea de atunci şi acum

In prima dimineaţă petrecută in Viena,simţind incă pe umeri greutatea timpului pierdut si dorinţa tălpilor de a se plimba fără scop, i-am lăsat pe ceilalţi să termine micul-dejun, cu gândul de a explora doar străduţele din apropiere. Am plecat fără hartă, fără să stiu pe ce stradă e hostelul, care e cea mai apropiată gură de metrou, doar cu aparatul foto si cu zâmbetul de a fi, in sfârsit, unde trebuia să fiu. Imi dădusem intâlnire cu ceilalţi in cincisprezece minute, cât de mult as fi putut să mă indepărtez, am făcut stânga, apoi dreapta, dreapta din nou, de două ori stânga, si m-am rătăcit. Erau străduţe mici si linistite, o masină de gunoi un pic prea zgomotoasă, un domn ce dădea cu vopsea o usă de bloc, puţini trecători, dar atât de multe stări explorate si vitrine admirate, tocmai prin staticul pe care-l exprimau, ca si cum nu e nicio grabă, au fost si au să fie acolo, asteptând sau nu. Stiam că ar fi trebuit să ma intorc, să recunosc ceva ce lăsasem in urmă, sau să incerc să intreb pe cineva, desi habar nu aveam ce anume, poate de magazinul cu mirodenii indiene de pe colţul străzii unde era si hostelul.
Insă se lăsaseră in mine stări de liniste cu care nu mai făcusem cunostinţă, eram calmă si curioasă, să merg doar inainte, când am dat peste blocul acesta, desenat cu flori imense, in culori pastelate, cu tulpinile intinzându-se pe toată inălţimea faţadei,părând la locul lor acolo, prinzând viaţă pe beton. si m-am gândit la felul dimineţilor acelora ce deschid ferestrele, poate cu o cană de cafea aburindă, si privesc cum li se "caţără" florile pe pereţi,colorate cu căldură si naturaleţe.
Am plecat, ceilalţi sunau, eu le-am spus "m-am cam rătăcit, dar mă descurc", am mers un timp fără să stiu exact ce fac, pentru a iesi chiar in intâmpinarea lor si a-mi da seama că nu am făcut decât să mă invârt in cerc.
Poate să-mi imaginez cum ar fi dimineţile mele printre desenele acelea nu este egal cu a trăi acolo, insă starea de acum, creată doar prin amintire, imi este, cumva, mai dragă.