Ritmicitatea trosneşte din degete şi scrâşneşte din dinţi, încruntând ipoteticele sprâncene când una din componente o ia razna, ieşind din limita măsurii, fie că o ia înainte, grăbită să se evidenţieze, fie că rămâne în urmă, uitându-şi rândul la partea ce îi corespunde.
Pe ea se bazează oamenii, când trebuie să o scoată la capăt de-a lungul zilei, inspir şi expir, închidere şi deschidere a pleoapelor, trezit şi culcat, deznădejde şi speranţă, zâmbet trist şi zâmbet duios.
Se întâmplă, ca în exemplul de mai sus, ca ritmicitatea să şi deraieze, tragând după ea şi oamenii ce nu dispun de o ancoră bine aruncată în realitate, îngropată în ciment. Iar traiectoriile astea, imposibil de apreciat prin reguli matematice,descriu jumătăţi de elipsă sau sferturi de cilindru prin care un ochi curios poate vedea omuleţii de pe pilota albăstruie, ieşiţi la pescuit în umbrele dungate galben-roz, diferenţiaţi doar prin numărul-steag.
Roboţeii metalici fac cu rândul când e vorba să ude florile, îşi şoptesc în urechile-pâlnii minuscule că nu le place deloc această sarcină, uşor artistică, deşi se pândesc între ei şi se surprind chiar vorbind florilor, în timp ce mâinile lor, avide să poarte arme, mângâie petalele. Din cănd în când, cam o dată la trei luni măsurate în paşi de furnică, încropesc şi câte un buchet pentru roboţelele plastifiate ce îi aşteaptă să se întoarcă victorioşi.
Te cred pe cuvânt, nu-i nevoie de o asemenea lungă demonstraţie. Ritmicitatea e un subiect consumat, ai dreptate. Am să-mi revizuiesc atitudinea şi vocabularul, le duc în zori la curăţat, am auzit de o metodă nouă, foloseşte boabe de struguri,păr de cal şi mine de creion portocaliu.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu