un zmeu,nişte zmei

Desupra notelor muzicale prind a râde cuvintele tale spuse rar prin somn, te joci cu un zmeu cred, încerci să-l înalţi, dar nu ai apreciat bine direcţia din care bate vântul şi esti pe punctul de a ceda, bosumflat şi cumva iritat de persoana ce se amuză de tine, acolo, în vis.
Ar fi bine ca fiecare zgomot să aibă un buton de reducere a sonorului, să-ţi aud mai bine monologul şi fuga tălpilor goale pe asfaltul desenat de copiii după-amiezilor de vară, în timp ce sfoara vibrează şi încearcă să-ţi scape printre degete. Ţi s-au schimbat radical liniile şi adânciturile feţei, îmi pare rău, ar trebui să te fotografiez mai des când dormi, eşti atât de expresiv , mi-ar plăcea să te vezi aşa, ca într-o oglindă ce îţi arată sufletul, cum se conturează din piesele astea de puzzle: un zmeu deasupra, un zâmbet dedesubt, un râs lângă, florile şi păsările de cretă pe care le ştergi în timp ce alergi să nu pierzi urma zborului.
Îmi e ciudă puţin pe ignoranţa acută de care dai dovadă atunci când dormi, indiferent şi nepăsător, cu trupul strâmb şi părul ciufulit, cu urechile închise pentru lucrările de construcţie, cu jaluzelele trase pentru lumina deja albă, cu inima închisă pentru mângâierile mele, aducătoare de arabescuri în podul palmelor, indiferente. Apoi mă bucur, aşa eşti tu, dedublat, iar pentru a-mi păstra certitudinea nu mă poţi lua cu tine dincolo, deşi uneori tare mă tem că nici nu vrei, râsul ce-ţi însoţeşte jocul e al unui om pe care n-ai să-l găseşti pe aici. Zmeii ce se proiectează pe suprafaţa cearceafului în timp ce aştept, cuminte, să faci ochi, reuşesc să mă sperie din când în când, poate dacă ţi-aş spune ai lupta împotriva lor cu zmeul tău.
Trezeşte-te, te rog.