alegorie incipientă de toamnă

Pământul nu se înmuiase încă, deşi înainte să calce, piciorul putea simţi afundarea sa în noroi. Tramvaiul avea pe podea urme umede ale încălţărilor luate prin surprindere de ploaie, iar din loc în loc se formaseră şiroaie lunguieţe, din înlănţuirea sacadată a picurilor căzuţi de pe umerii umbrelelor sau de pe capetele hainelor. Peisaj bacovian, oarecum, oameni bătrâni şi zbârciţi, asemenea merelor încreţite, dar mai ales singuri. O bătrână, prevăzătoare, se descălţase de şosetele murate în apa din pantofi şi-şi punea cu mâini tremurânde, perechea nouă şi curată scoasă din geantă.
Miroase a rânced şi a naftalină şi a haine umede.
Afacerea cu mături stă pe loc, poate şi pentru că într-o zi ca asta nimeni nu iese special pentru măturile grăsune şi aurii în lumina mohorâtă dar gălagioasă a dimineţii. Vânzătorul poartă un pulover de arlechin, cu carouri mari, verzi şi purpurii; măturile cu coadă lungă stau aruncate pe umarul stâng, iar în pumnul drept strânge un mănunchi de mături cu coadă scurtă, cumva triste, poate pentru că ochii le pică doar pe pantofi, cizme şi tenişi grăbiţi, pe când celelalte, surorile mai mari, privilegiate, văd chiar chipurile purtătoare de încălţăminte. Vânzătorul se plimbă alene şi imprecis, fără prea multă tragere de inimă în a-şi lăuda sau vinde marfa. Se opreşte din când în când, vorbeşte trei cuvinte cu ceilalţi oameni, probabil despre vreme, apoi îşi continuă drumul cu paşi calmi. Nici măcar greutatea măturilor nu pare să-l deranjeze, aproape că sunt o parte din el.
La colţul unei tarabe pe care se înşiră, vesel, gogoşari rumeni şi rotofei, manunchiuri înmiresmate de leuştean şi cimbru uscat, roşii gustoase, bucăţi geometrice de hrean şi grămezi de fasole lucioasă asemenea unui şirag de mărgele sidefate, se discută politică.
Îi trimiseseră nevestele în piaţă la cumpărături sau mai degrabă ăsta e ritualul preferat al duminicilor, culorile şi forfota oamenilor, cafeaua fierbinte din paharele de plastic, râsetele pornite chiar din burţile lor rotunde. Se discută aprins, mai abitir decât într-o şedinţă oficială, despre posibilele soluţii de redresare ale ţării, proiecte de reducere a consumului, înfiinţarea unor cantine şi sistarea salariilor bugetarilor, costul real şi cel de pe hârtie al toaletelor publice, profitul anual al unui stand din piaţă.
Le place să vorbească, dar nu să şi asculte părerile celorlalţi. Se întrec în monologuri şi-şi întrerup cuvintele ca, după un timp, grupul să se spargă brusc, probabil sub declanşarea gândului de întârziere acasă, unde îi aşteaptă micul-dejun, papucii călduroşi şi televizorul. Duminica viitoare se vor revedea, cu siguranţă, în acelaşi loc, cu alte idei poate, dar cu acelaşi fond.
În urma lor se face linişte, deşi oamenii continuă să cumpere şi vânzătorii să-şi laude marfa.
La magazinul de pâine e o coadă proverbiabilă, aşa cum doar mi-am imaginat câteodată din povestirir; şirul iese đin magazin şi coteşte rotund prin faţa farmaciei. Oamenii aşteaptă, răbdare au de prisos prin buzunare.
În faţa intrării principale în piaţă se întind şiruri întregi de flori tomnatice, colorate blând în galben, portocaliu, roşu şi lila, strânse în buchete groase sau ghivece ce trebuie ridicate cu ambele braţe. Ţi le oferă, zâmbind,glasuri de bunici sfătuitoare ,cu degete aspre dar bune.