spune-mi,vii?

Hai în piaţa de flori, după ce lumina îşi autoreglează intensitatea, să ne jucăm leapşa printre ghivecele şi găleţile imense, burtoase şi înalte, din care capete ciufulite de margarete, tufănele şi crizanteme clipesc mândre, uită-te numai cum se întind de-a lungul trotuarelor sparte, pe lângă zidurile scorojite şi învechite, printre ţiganii insomniaci şi dispuşi la negociere. Să-ţi şoptesc, ascunsă în spatele unei tulpini solide şi susţinătoare a corolei cu multe petale micuţe , cu miros pe care ai vrea să-l porţi şi pe piele : împăratul Japoniei a adoptat crizantema ca sigiliu imperial, existenţa sa fiind certificată în jurul secolului VIII; denumirea provine din greacă, “chrys” – auriu şi “-anthemon”-floare.
Hai în piaţa de flori, să-ţi umplu braţele şi sufletul în nuanţe calme şi zâmbitoare, să te învăţ cum să-ţi ghiceşti soarta în petalele lunguieţe în timp ce degetele îţi obosesc de atâta smuls.
Hai în piaţa de flori, la lăsarea serii, să ne povestească ţiganii vieţile lor, în timp ce ne sprijim spinările de ghivece lemnoase şi solide, să putem spune că uite, ce dacă e întuneric, noi avem lămpi naturale.
Hai în piaţa de flori, să-mi iei o singură margaretă, aleasă cu grijă, după ezitări, tentaţii, îndoieli, reîntoarceri, pipăiri mătăsoase, priviri crucişe ale vânzătorilor ce nu prea dau la bucată, fuga ta apropiată dacă nu mă voi hotărî curând.
Hai în piaţa de flori, să ne murdărim nasurile cu polen şi să râdem, jucând fotbal printre maşini cu copiii negricioşi.