nefinisat, mereu ciobit

Tică are obiceiul de a pune aceeaşi întrebare de două ori, chiar şi când în răstimpul dintre cele două interogaţii se iveşte răspunsul. Are aceleaşi reacţii până şi faţă de prietenii săi imaginari, piticii din ceasurile pe care Tică le creşte, îndemnându-le în fiecare dimineaţă să ducă ziua până la capăt, pentru ca apoi să—şi continue melodia, neîntrerupt, poate doar mai obosit sau mai fâşâit, în funcţie de vreme şi de oamenii ce intră în magazin.
Meseria lui Tică e aceea de ceasornicar-florar. Ceasornicar, pentru bunicul său ce i-a vorbit cu taină despre mecanismul timpului, despre limbi secrete, despre sufletul ceasului, despre interpretări si rotiţe zimţate.
Florar, pentru Ella.
Tică are pereţii casei acoperiţi cu pendule, ceasuri deşteptătoare, de toate soiurile si formele, din lemn masiv, metal vechi, cu păsări , spiriduşi şi clopoţei; în total sunt douăzecişicinci, programate să cânte fiecare la o anumită oră.
A douăzecişicincea, cea a sufletului său, desprinsă din camera cu ceasuri, îl poartă pe Tică departe, undeva unde nimeni nu deţine dreptul de a da nume lucrurilor vizibile, de a împărţi în felii timpul, de a eticheta sentimente şi de a judeca oamenii după felul de a vorbi sau după înfăţişare.
Acolo, în ora douăzecişicinci, e şi Ella, bineînţeles.
Fiecare om bun are ascunsă în el o pasăre. Tică, de s-ar putea uita înăuntrul său, ar descoperi o bufniţă de hârtie, cu ochi-cadrane, unul înregistrând batăile inimii iar celălalt, în sens opus primului, privirile pe care Ella le aşază asupra sa.
Tică e un florar neobişnuit. Nu ştia mai nimic despre flori şi semnificaţiile lor până să o întâlnească pe Ella.
Aşa a decis Tică să-şi scrie iubirea, pe nuiele, cu petale de flori, construind, minuţios şi cu nesfârşită răbdare, valsuri-vârtejuri sau colorate tăceri.
Are degete lungi şi fine cu care, într-o viaţă paralelă, ar fi fost un pianist extraordinar, dar Tică ştie că menirea sa este să redea vocea ceasurilor, să nască continuităţi, să ţină o pensetă în mână şi să studieze mecanisme şi modele.
Prima nuia s-a născut într-o dimineaţă de joi, soarele muşca perpendicular din asfalturi, pe străzi oamenii îşi purtau gândurile mecanic, trăgând paşii unul după altul, aşa cum sunt învăţaţi de mici, să ajungă neapărat undeva.
Tică ştergea de praf geamurile ceasornicăriei.