grăsanii grăsimilor

schiopătând imi aduc aminte,vreau să invăţ să confecţionez bufniţe, cu toate că nu am talent la cusut, probabil va iesi o creatură tare anapoda si ciudăţică, si probabil doar eu voi putea spune despre ea că e bufniţă; am să-i pun nasturi de culori diferite peste cămasa cadrilată si binoclu peste ochii-felinar, va fi o primă tentativă de bufniţă severă, care, de-ar fi existat de pe acum, ar fi intins aripa uriasă si m-ar fi tras cu totul, in primul rând mi-ar fi dezlipit degetele de pe taste, arătându-mi teancurile de hârtii ce-au impânzit camera;mi-ar pune unul in braţe, poate pe cel in care profesorul, pe la pagina nustiucare, a scris in loc de "grăsimi", "grăsani" (o schiţă de zâmbet doar, binoclul se poate metamorfoza in microscop). văzându-mă totusi, atât de amărâtă, doamna buhă si-ar scutura penele si ar merge la bucătărie, intorcându-se in timp imposibil de scurt, cu o supieră de cafea aburindă, asortată cu fursecuri asemănătoare unor ozn-uri mici, cu ochi-stafidă. apoi s-ar aseza cuminte lângă mine, crosetând suporturi pentru povestile ce au să fie, când foile prin care mă scurg uneori cu deznădejde vor prinde aripi,eliberându-mi camera si pe mine de cămasa de forţă sufocantă.