imi e inca drag de tine, baiete din hasurat de carbune, caruia vocea i se aude limpede doar intre peretii poeziilor. ti-as trece caldura prin varfurile degetelor nelinistite atunci cand strabat, de la barbie pana la parul-carlionti, toate nesomnurile pitite in pori. ma uit la tine prin timpul masurat intr-un an si uit de tine prin tacerea masurata dintotdeauna, chiar si pe vremea pasilor potriviti pe aceleasi scanduri si sotroane. esti mic acum si doare cum niciunul nu si-a inchipuit, si eu nu am spus nimic, cu ce folos sa fi vorbit cand viata si moartea te inconjurasera amandoua, cu ochii bulbucati?
daca s-ar putea, as impacheta o imbratisare intr-o coala de hartie alba, fara niciun desen, fara nicio infloritura, o imbratisare grasuta si puternica, sa te ia de umeri si sa te lase fara rasuflare atunci cand ai deschide plicul fara niciun scris pe el, caci postasul as fi chiar eu, numai ca n-as vrea sa ma vezi, prea drag mi-ar fi sa nu ma mai desprind de tine apoi.
strazile , intre noi, stau drepte si aglomerate, fara ca niciun calator sa se gandeasca la pasii lor ca fiind zgomote impotriva tacerilor mele pentru tine. si ia te uita, in structura tacerii e cel mai mare zgomot zguduitor, e palpitatia inimii cand ma gandesc cum ti-as prinde, acum, lacrimile in palme si apoi te-as ciufuli, apoi o vreme doar te-as tine de mana,in static.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu