era tarziu, sau poate prea devreme, sau poate numai timpul potrivit pentru a vedea, fara claritatea ochelarilor cu rama neagra,cat de singura este. si-a spus atunci, punand capul in perna si inspirand fumul de pe ea, ca n-are a face, viata se va trai oricum, chiar si asa, cu ea mangaind formele trecutului, cu ea plangand de dor si asumandu-si alegerea dramaticului, cu ea incetand sa fie gamalie de chibrit.
nu ne mai jucam, si-a spus cu gura amara, inchizand ochii. prea mult timp si nicio legatura, de-acum incolo are sa stea cu ochii inchisi in viata si-i va deschide atunci cand, dormind, se va simti, din nou, in siguranta.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu