Avea haine de capatat, si cand vorbea cerul gurii i se vedea ca o bucata de material neagra pe care o mana nepriceputa cususe, rarit, bucati de fildes pe post de dinti, era mic de inaltime si cu toate astea imi era frica de el, fara sa ma gandesc ca nu ar trebui sa fie asa, stiam, inainte ca gura aceea-pestera sa spuna ca ingheata in ghena in care traieste si ca a racit, ii curge nasul si il doare capul, stiam ca trecutul sau de fapt intreaga viata e sub semnul esuarii, insa vocea lui, infundata, vorbea calm, cuvintele se legau intr-o expunere a situatiei fara a-si plange de mila, mila o simteam doar eu, simtindu-ma adancita, atunci, inauntru, intr-o caldare cu plumb.
apoi , viata lui a continuat in capul meu, mergand cu grija pe urmele bocancilor vechi ce strabateau gerul spre alt ger. ce copil o fi fost? genul acela de-l vezi pe strazi, despuiat si murdar, dar ignorant si deci, fericit, jucandu-se cu o minge gasita in gunoi? sau genul de baietel trimis sa cerseasca, un al n-lea membru dintr-o familie fara adapost si fara capatai? si cand a crescut, s-a gandit vreun om la el cu drag? oamenii astia stiu singuratatea fara sa aibe habar ca asta traiesc, fara sa aibe, poate, alta scapare. cum ii trec zilele? prin ocheanul unor sticle ieftine de rom si vodca, cumparate cu fierul furat sau poate acolo, la ghena aceea omul asta si-a improvizat, grosolan, un fel de locuinta? si dimineata, cand se trezeste, care-i primul gand ce-i strabate mintea? in afara de frig, foame, sete, simte si altceva?cum se simte dorul pentru cineva ce nu a avut niciodata pe nimeni?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu