in tramvai au crescut dovleci- rotofei,vesel portocalii, aproape vorbareti in lumina inca necenzurata a diminetii de la sapte, cand m-am trezit stand pe unul din ei, departe de traseul cunoscut, de cuvintele reprogramate, de sentimentul nefericit al revenirii intr-un loc in care port o masca.
aceeasi ora, dupa jumatate de cerc, mi-a deschis plamanii sa miros toamna dintre doua blocuri paralele,din care se tot topeau nuante de gri, adulmecand copaci,garduri,masini,magazine,chiar si o bucata de om, celelalte reusisera sa vada cu coada ochiului sangeriul turbat al cerului, lasandu-se domol mangaiat si alintat.
o ora se inchide azi in spatiul minuscul ce m-ar desparti de tine daca ai stii cum sa fii aici, unde parul miroase a portocala si degetele necheaza dupa vertebre, pierzandu-se atat de copilareste in numaratoarea simpla.
obisnuiam sa te sustin atunci cand imi inchipuiam ca nu-ti e bine, sa vorbesc cu tine, sa ma joc de-a necunoscutul, sa-ti las semne prin locurile in care-ti paraseai,obosit, umbra. obisnuiam sa desenez pe pielea ta, in special la incheietura, cuvinte suprapuse, abia ghicindu-se, ici si colo, cate o litera intreaga, si-apoi, cuminte, iti lasam tot timpul tie, sa descifrezi.
ai sa crezi ca astept inca, asta. ca ce am scris e de nesters, dar ai uitat visul in care vulturii ti-au smuls bratul.
e ora de o clipa, e ora de nemasurat, e praf si inaltime, de ce sa fie primavara sau toamna?eu vreau sa fie inca putin.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu