se gandea, tinand mainile cuminti in poala, asemenea unor randunici in cuibul lor, la usoara alunecare in acest loc nou, pe care-l vroia mic si mic avea sa fie, pe care-l vroia al ei si al ei avea sa fie, cu lumini putine si intrebatoare, cu carti multe si la fel de multe taceri, pitite prin spatii inca nemobilate.
singuratatea se plimba alene prin spatiul ales ca fiind deja "acasa", isi trece aratatorul peste cutele de praf, dar nu se incrunta, indreapta tabloul cu maci, deschide fereastra sa intre actualul si sa raspandeasca amintirea intunecata a acelorasi pescarusi cu cantec de jale.
jocurile au sa vina, de are sa aiba cu cine sa le joace, de are sa se poata, doar clipind, inventa omul care sa se joace de-a neintelesul cu ea.

are sa vada marea peste cateva zile, o alta mare, si iar are sa se dezlege in fata ei de tot ce nu a stiut pana acum sa faca, de tristete si piatra, de somn si inchipuit, de tot nebanuitul inca. apoi au sa inceapa toate, de-a valma, din nou. numai ochii ei vor clipi simetric, peste pleoapele din solzi argintii nimeni nu va putea spune visul.