tu stii daca obiectele plang? ma intreb,din cand in cand,asta. poate ca atunci cand scartaie, sau se rupe incheietoarea, sau ruginesc, nu este decat semnul tristetii, al unei dureri ce nu poate fi nicicum exprimata pe intelesul nostru.
poate ca si o carte se ataseaza de lemnul bibliotecii sau de cele doua langa care a fost asezata, si chiar daca ii place ca ochii umani sa-i radiografieze sufletul, se gandeste in acelasi timp, cu dor, la locul acela.
poate ca metalul clantei tanjeste si el dupa atingerea ce nu are sa mai vina, pentru ca omul casei a incetat sa locuiasca acolo, si-acum se vede nevoit sa treaca prin procesul analizarii sale, ca si a celorlalte obiecte. si nimeni nu se gandeste ca zgomotul e doar dorul pentru apasarea mereu altfel a mainii sovaitoare.
nu vreau sa-mi traiesc viata pe dinauntru, captusind-o acolo cu rafturi cu imagini ale starilor, sentimentelor posibile, cu buzunare nenumarate continand mucuri de tigara, brelocul-gargarita si scenarii monosilabice. cu toate astea, acum e singura posibilitate. sa fiu si eu un obiect cu balamale sau pagini tiparite. sau un mozaic din multe piese adunate din locuri diferite.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu