putea la fel de bine sa le sparga, asa cum inainta,precar, pe structura de melc a scarilor vertiginos de ametitoare, imbratisate de fumurile tigarilor aprinse de chibrituri cu gamalii rosii. in podul palmei ce plutea in aerul inghitit de-o lumina din petice descarnate, in podul palmei traversat de linii-liniute si cute incruntate. acolo stateau ele, si la fel de bine putea sa le sparga, daca atentia ar fi calcat doar un pic stramb; erau cioburi, cusute intre ele cu sarma coclita, neglijent si urat, erau bucati de sticla colorata, fabricate dintr-o imaginatie fara prea multe resorturi, erau forme geometrice peste care privirile trecusera fara nicio schimbare, de-asta erau duse acum acolo, in camaruta-ochi din varf, unde aveau sa faca, in sfarsit, parte din ceva, aveau sa fie partea centrala a ferestrei cu vedere spre marea nevrotica a acestui anotimp fara granite si fara descriere obiectiva.
nu stim sa spunem ce doare, doar ne invartim in jurul titirezului cu mecanism atat de simplu si azvarlim avioane din care literele cad asemenea bombelor, nimerind insa numai pe langa. ciudat mai e cerul zilele astea, azi-noapte avea ochi violeti, adumbriti de amintiri si totusi cu presimtirea noului intre coaste, de dimineata era cald si albastru dar eu aveam febra si i-am inchis pleoapele, acum i-a crescut barba, o barba stufoasa pe care si-o scarpina din cand in cand, meditativ, in clipele in care nu ma uit.
vreau sa nu stiu tot ce stiu, vreau alti ochelari,poate doar asa sa pot vedea.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu