Vîntul are atingeri aspre, cu care îmi mîngîie fricile şi umerii, în timp ce totul se fragmentează, drumul, soarele, praful, buchetele de lalele şi narcise învelite în celofan transparent, oameni ce'mi inventează pe retină o întreagă poveste numai de'a lungul a trei staţii de tramvai şi pe care îi adun, telegrafic, în carneţelul cu spirală, ore întregi manevrînd un aparat cu un ac în vîrf, în lumea întortocheată a paclitaxelului (altă poveste, pentru o zi cu timp), observaţii amuzate asupra sughiţului unui şobolănel, pasiunea unor oameni pentru cercetare, din care dăruiesc cu drag, din care muşc cu poftă, să pot rezista în continuare cu ochii încrucişaţi în vîrful acului, apoi o bucată de aer în amalgamul străzilor, un covrig cald şi mac între dinţi, aglomeraţie, toţi cumpără cîte ceva, toţi oferă sau cer, toţi se grăbesc, nici eu nu ştiu să merg încet, cu capul în cer.
Noaptea trage obloanele peste pleoapele mele din ce în ce mai tîrziu, dimineaţa mă trezeşte din ce în ce mai devreme, cafeaua devine din ce în ce mai multă, timpul intră la apă, poate am rămas fără frînă, poate singura posibilitate de a încetini e aceea de a mă lovi.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu