se poate să'mi spăl demonii la robinetul epuizării.
am să'mi ţin lacrimile prin vene,am să'mi sărez cafelele.
are cum să fie cald, e frig şi'mi tremură carnea.
e posibil să zîmbesc geamului prăfuit, lumina e deja bătrînă.
pot să scriu, plastilina se sfărîmă, a expirat.
vreau să trag de sfori, am amorţit.
mă gîndesc la oameni-virgulă, privirea lor mă transformă în punct.
zîmbesc, doare orice tentativă.
sînt bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
2 comentarii:
ba de ce nu?!
eu ma gandeam ca mai bine sa-ti indulcesti cafelele ca sa-ti zambeasca diminetile
cam multe cafele amare in zilele din urma…
aaa…
si am vazut plastilina noua… si moale…
(pseudo)mosule,ai dreptate,ba de ce nu?!mai ales cu ganduri ca acestea, ale tale, bune pt badijonat amarul:)
Trimiteți un comentariu