gînd de iarnă şi dorinţă recurentă.

Cînd te trezeşti cu zgomot de lopeţi ce lovesc aleile părculeţului, pentru a îndepărta straturile uniforme de zăpadă, cînd tălpile ating gresia rece şi se înfioară, degetele arătînd asemenea unor semne de întrebare, simţindu'se neglijate de către deţinătoare, măcar în asemenea zile cu temperaturi în minus să le dau papuci călduroşi, cînd tenişii şi balerinii s'au întors cu tristeţe în cutiile lor, lăsînd în urmă hohotele de rîs ale bocancilor şi cizmelor, cînd ieri de dimineaţă un drăcuşor de cîine mic şi negru a atentat cu mare seriozitate la blăniţa albă a bocancilor somnoroşi, i s'o fi părut un bulgăre umblător. eu m'am oprit din obiceiul pe care mi l'am format, de a dormi chiar şi cînd merg, şi l'am apostrofat. nu ştiu cît de mult a înţeles, însă m'a părăsit pentru un băieţel cu un ghiozdan mare şi flori în mînă, ce a fugit speriat. căţelandrul era, cred, haios şi inofensiv.
Aproape că'mi vine să ies din casă şi să spun " Sărbători fericite!", să hoinăresc prin magazine cu liste lungi de cadouri, să cumpăr iepuraşi de Paşte pe care să'i agăţ în brad, să mănînc mucenici în loc de cozonac.
Dorinţa de mare s'a strecurat din nou acolo unde îmi ascund obsesiile.
Vreau la mare, înţelegeţi? şi'am să ajung acolo, chiar şi singură, cu "Şotronul" lui Julio Cortazar atîrnînd greu în rucsac, cu termosul de cafea, un caiet pentru eventualele idei răzleţe, căutînd, pentru a cîta oară deja, împăcarea.