dans

ciorile au asurzit cerul. păienjenişul de crengi şi frunze de deasupra privirilor noastre camufla norul de negru, eram ca orbii care, nevăzînd, aud mai clar. ne'am întrebat pentru care din oamenii de acolo purtau păsările o veste proastă, dacă am fi noi, nu'i nimic, ne'om descurca cumva. ne'am întrebat cum ar fi să iubim, să tremurăm, să (ne) schimbăm,fumul de ţigară se împletea cu muzica sfîşietoare.eu mi'am pus mîinile la urechi, tu te'ai gîndit să ţipi,plasa de păianjen cobora şi ne înfăşura, întrebările se goleau de conţinut, sunetele ascuţite asemenea unei lame de cuţit pe piele fine străpungeau adînc,pînă în ideile despre noi. femeia cu fustă înflorată şi toată viaţa în două pungi privea atît de liniştită, poate în lumea ei era dimineaţă calmă şi galbenă. am fugit, rîzînd, în rafturi de cărţi şi gumă de mestecat în formă de lamîie şi căpşună, am promis o poveste despre un arici, eu o idee, tu alta şi tot aşa. o seară de vară cu dorinţă de toamnă.