zurliu

Kaya e serioasă şi ţine lama foarfecei prea aproape de fruntea mea. Zîmbeşte, i'am cerut să mă tundă mai şui, aşa că podoaba mea capilară, cu o personalitate puternică şi fără urechi pentru perie îi oferă posibilităţi nelimitate de a se juca. Kaya nu duce lipsă de fantezie, cînd intru în camerele mari şi răcoritoare, cu fete vesele şi îmbrăcate colorat , cu haine atîrnate pe pereţi şi pe umeraşe, zîmbetul se naşte instantaneu. Înainte propuneam, Kaya mă asculta şi apoi îmi explica, în termeni tehnici, de ce nu varianta mea şi de ce varianta ei. Acum mă aşez cuminte pe scaun şi îi transmit prin oglinda mare că e liberă să facă ce vrea.
Kaya nu duce lipsă nici de poveşti. Încet, încet, oroarea mea de coafor se estompează, pierde din consistenţă, mă las gîdilată de bucăţile de păr ce valsează pe podea şi ascult conversaţii trunchiate, înjumătăţite, pe care apoi le continui în cap.
La plecare, după exclamaţii de uimire şi încîntare, îmi vine să îi cer Kayei o porţie din atmosfera de acolo, la pachet.
Ieri a tuns din lungime,aparent la întîmplare, pe alocuri a lăsat fîşii mai lungi, mai scurt în dreapta şi mai lung în stînga, cu bretonul s'a jucat cel mai mult,acum e scurt şi drept.
Vitrinele magazinelor îmi arătau o fată în rochie înflorată şi cu o tunsoare şuie, gesticulînd a libertate. Să fi fost eu?