intersecţii

Fugea de mult timp.Nu avea ceas, cerul se luminase, se întunecase, nu ştia însă de cîte ori. Plecase de acasă cu gîndul să se plimbe puţin, să'şi umple plămînii de aerul de după ploaie.
Ideile se multiplicau, formele se amestecau,el alerga, dacă se va concentra pe ritm şi viteză vor dispărea pe rînd, unul cîte unul.
Prima oară pierdu un adidas. Cel din piciorul drept. Urmă stîngul. Tălpile îl dureau,sîngerau, dar de gînduri nu scăpă, erau tot acolo. Ar fi vrut să le preschimbe în pietre, să le pună în buzunare şi să le arunce la fiecare intersecţie.
Asta era viaţa lui, o sumă de intersecţii la care nu se oprise să se întrebe ce cale să apuce, doar închisese ochii şi aşteptase. De fiecare dată venise cineva, îl luase de mînă şi îl ghidase într'o direcţie. Dar oamenii din viaţa lui se dovediseră a fi din fum. Nu trecuse cu niciunul de două intersecţii, oricît de mult se străduise să îi reţină, să'i păstreze într'o stare în care să nu se evapore.
La un moment dat, deja singur şi obişnuit, cînd ajungea la răscruce închidea doar un ochi. Nu mai credea doar în destin. Trebuia să aleagă şi el. Oamenii prinseră contur de sticlă, transparenţi şi reci. Nici cu aceştia nu reuşi să ajungă la următoarea intersecţie, avînd doar un ochi deschis nu putea fi atent la tot, aşa că oamenii de sticlă ajungeau cioburi pe asfalt.
Fugea de mult timp. Trecuse, cu ochii deschişi prin multe intersecţii, nu se oprise, dar gîndurile erau încă acolo, în el, cu el, despre ce (nu) e el.
Ştia ce caută şi nu va găsi niciodată, indiferent de modalitatea de alegere. Un om din acelaşi aluat ca şi el.
Fugea de mult timp. Îi rămaseră doar gîndurile.
Intersecţiile îşi pierduseră sensul, fum şi sticlă peste tot.