vremea asta e de graniţă. în aşteptare. îmi doresc să fi ştiut descîntece, pe care să le spun în şoaptă, aşa cum povestesc bunicii la gura sobei istorii despre vrăjitoare şi căpcăuni. să nu'mi fie frică de pe acum, să nu'mi miroasă a picături de gri cu gust de trăznet, să pot închide ochii la încruntarea cerului.
de fapt,şi eu aştept. să îmi topesc aliajul gîndurilor în şirurile de picături ce vor lovi sacadat asfaltul, modelîndu'l în altă formă decît cea obişnuită, să'mi ud vîrfurile degetelor şi impulsurile să se transmită continuu pînă în aşchia de suflet, să învăţ cuvintele fulgerelor şi tunetelor, ţinîndu'le isonul.
Nu e nicio grabă, însă. de'aş putea măcar trăi starea asta cu adevărat, fără să vreau prea mult dintr'odată. Cum se învaţă răbdarea?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu