Între miercuri şi vineri

Cearceafurile sunt albe, în dimineaţa asta îmi e greu să renunţ la răcoarea lor, aş putea închide ochii la loc, în spatele pleoapelor timpul îşi pierde paşii cerţi.
Joi, iar joi, o altfel zi de joi, vîntul adie lin prin cameră, mîngîind perdeaua, biroul, teancul de cărţi, se opreşte o clipă pe foile cu scris de cerneală, ezită, nu le oferă aripi, nu încă, apoi poposeşte pe ochii mei închişi. Eu nu vreau să'l văd, el e răbdător.
În miezul meu de nucă florile nu ofilesc niciodată, la robinet curge numai cafea cu lapte,tu miroşi mereu a spumă de mare şi degetele tale joacă piese de teatru pe pereţi, luăm lecţii de zîmbit şi promovăm aşternuturile sub care te poţi ascunde de orice.
Pe sub uşă, adus de vînt, pătrunde miros de cafea ce'mi gîdilă nările şi pleoapele. Ştrengarul, m'a bătut cu propriile arme.