Stau şi privesc grămăjoara asta de fîşii mîzgălite şi'mi dau seama că oamenii pot trăi mult timp fiind trişti.
Că putem îmbrăca cenuşa în zîmbet şi indiferenţa de viaţă în staţii prost luminate.
Că ne putem minţi atît de bine unii pe alţii, privindu'ne drept în ochi, dar cu sufletele spate în spate.
Că noi, oamenii, chiar şi cînd respectăm regulile, nu facem decît să trăim la întîmplare.
Vulnerabilitatea noastră se maschează sub machiaj strident şi colţuros. Suntem mici şi ne punem tocuri, ne e frică şi îi punem haine ţipătoare, ne pierdem în claxoane, poluare şi gălăgie.
Vreau să gust din asfalt, să'mi rănesc degetele în frămîntarea pietrelor şi să spun : nu, nu sunt bine.
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
4 comentarii:
nu, nu e bine….
decat sa-ti zdrelesti degetele in pietre pamantii, mai bine iei din gramajoara de fasii mazgalite doua; mai mari, le impaturesti dupa linia inimii, linia vietii si linia mintii; atentie la ramurile dinspre linia vietii, s-ar putea sa fie semn de copii; le impaturesti cu grija spre stanga, spre dreapta, le presezi usor cu varful degetului indoiturile, pana devin pasari de hartie; apoi le dai drumul sa zboare…
mmm……. si asta ar fi cam tot
oamenii nu pot trăi mult timp fiind trişti, doar li se pare
(pseudo)moşule, la îndoitura pentru linia inimii eu m'aş tăia cu siguranţă.
nu'ti e bina pt ca tu nu porti tocuri aproape niciodata, pt ca ai crezut ca dimineata e lumina, desi ceva din tine iti spunea altceva..tocmai pentru ca stii diferenta intre tristetea reala si tristetea ingandurata.dar e bine ca tu nu traiesti la intamplare..si uneori..te gandesti!hai sus, fara tocuri si confetii false, cu poluarea si galagia cotidiana care sunt vii!
aş veni, da nu ştiu cum să mă cocoţ pînă acolo.
Trimiteți un comentariu